Leo Grozavu a fost demis de Petrolul Ploiesti! Cine ii ia locul

 

Remiza de miercuri, 0-0 de pe teren propriu, i-a fost fatala antrenorului Leo Grozavu, care a fost demis astzi din postura de antrenor al echipei Petrolul Ploiesti.

„Începând de astăzi, FC Petrolul Ploieşti a decis rezilierea contractului antrenorului principal Leo Grozavu, măsura fiind luată în contextul rezultatelor sub aşteptări obţinute de către echipa noastră în prima parte a campionatului 2018-2019 al Ligii 2 Casa Pariurilor, precum şi a ratării unuia dintre cele două obiective propuse, anume calificarea în fazele superioare ale Cupei Românie.

Interimatul în pregătirea echipei va fi asigurat de către Octavian Grigore, cel care va coordona antrenamentele şi va sta pe bancă la următoarele jocuri oficiale ale formaţiei noastre. Stafful tehnic va fi completat, în continuare, de către Mugur Cornăţeanu (antrenor secund), Vasile Şleam (antrenor portari) şi Ovidiu Chiribici (preparator fizic).

Totodată, în urma analizei situaţiei jucătorilor Mirel Bolboaşă, Paul Antoche şi Sergiu Arnăutu, au fost identificate anumite abateri disciplinare, însă nu de natura să conducă la excluderea lor din lot. Cei trei au fost sancţionaţi conform regulamentului de ordine interioară, iar de astăzi s-au prezentat la antrenamentele primei echipe.

În runda cu numărul 13 a Ligii 2 Casa Pariurilor, FC Petrolul Ploieşti va evolua duminică, de la ora 14.00, în deplasare cu AS Daco-Getica Bucureşti, meciul fiind programat să se dispute pe stadionul „Juventus-Colentina” din Capitală.

FC Petrolul îi mulţumeşte lui Leo Grozavu şi îi urează mult succes în continuare”, se arată în comunicatul emis de club.