„Leii BVB”: Faci tranzactii si poti castiga city break-uri in strainatate

Bursa de Valori București (BVB), împreună cu Paravion, cea mai mare agenţie de turism online din România, au lansat astăzi „Leii BVB”, un proiect special care are scopul să stimuleze și să răsplătească investitorii persoane fizice care au o prezență activă pe piața de capital locală. Proiectul „Leii BVB” se va desfășura pe parcursul întregului an 2017 și marchează aniversarea a 150 de ani de existență a monedei naționale, leul.

Competiția “Leii BVB” va avea loc în perioada februarie-decembrie 2017, timp în care vor avea loc extrageri lunare în urma cărora vor fi premiați cei mai active investitori individuali de la Bursa de Valori București. Astfel, investitorii care au realizat cel puțin o tranzacție pe lună vor putea participa la extragerile lunare în care pot câștiga drept premiu un city-break într-un oraș faimos din Europa sau, în unele luni, chiar în destinații exotice precum Dubai sau Kenya.

„Vă invităm să faceți parte din fascinanta lume a investițiilor și tranzacțiilor la bursă. Când vorbim de burse de valori vorbim de bani și suntem mândri că putem asocia brandul BVB cu impresionanta istorie a monedei naționale a României. Suntem încântați că firmele de brokeraj vor avea prin acest proiect oportunități suplimentare să construiască relații productive cu tot mai mulți clienți”, a spus Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

„Acest proiect fără precedent inițiat de BVB vrea să transforme românii din străini față de piața de capital în oameni care regăsesc aici dorința de a investi și beneficiază, în timp, fie de creșterea generală a prețului acțiunilor, fie de obținerea de dividende consistente. Toate acestea sperăm să se întâmple gradual, odată cu îmbunătățirea educației financiare a cât mai multor români, motiv pentru care Grupul BVB investește în numeroase proiecte educaționale alături de partenerii săi din ce în ce mai numeroși”, a declarat președintele Bursei de Valori București, Lucian Anghel.

Principalele reguli ale competiției:
* Participarea este gratuită și se adresează investitorilor individuali care au minim 18 ani
* Competiția este deschisă tuturor investitorilor individuali care tranzacționează pe una dintre piețele Bursei de Valori București
* Toate tranzacțiile sunt eligibile pentru extragere și nu există nicio valoare minimă a investiției
* Un investitor individual poate să înregistreze maxim 100 de tranzacții în fiecare lună
* Extragerea este aleatorie. 150 de tranzacții vor fi extrase aleatoriu, iar tranzacția cu cea mai mare valoare va fi declarată câștigătoare
* Toți investitorii trebuie să își înregistreze tranzacția completând formularul de pe site-ul www.leii-bvb.ro.