I. Măsuri de restricţionare / interzicere circulaţie rutieră: Pe B-dul Carol I, din dreptul intrării în Parcul “Dimitrie Ghica” până la intersecţia cu Str.Gării (în apropierea staţiei Petrom de lângă Casino Sinaia), circulaţia rutieră va fi blocată, începând cu data de 7 noiembrie 2012, ora 13, până la finalizarea lucrărilor pe acest tronson.
II. Circulaţia pietonală pe tronsonul închis se va realiza pe toată perioada lucrărilor fără restricţii.
III. Traficul rutier, inclusiv transportul public de persoane, se va efectua după cum urmează:
Pe direcţia Centru – B-dul Ferdinand – Braşov, circulaţia autovehiculelor se va realiza din B-dul Carol I pe străzile Octavian Goga, Eroilor cu ieşire pe lângă Casino Sinaia şi continuarea pe B-dul Ferdinand sau pe străzile Gării, Calea Braşovului (DN1);
Pe direcţia Braşov – B-dul Ferdinand – Centru circulaţia autovehiculelor se va realiza din B-dul Ferdinand, continuare străzile Eroilor, Mănăstirii, Spătar Mihail Cantacuzino, Aosta (sensul giratoriu), B-dul Carol.
Pentru tranzitarea oraşului Sinaia se recomandă varianta oraşului, respectiv DN1.
