Duminică seară… târziu. Când luna rotată, dalbă se pregătea să vestească nu peste mult miezul nopții, stăteam la o vorbă cu Doamna Anca. După spectacole, după… nenumăratele aplauze și fotografiile cu… fiecare din numerosul public venit să de bucure de TEATRU, de… SHAKESPEARE, deși eu dorisem doar să o felicit s-o-mbrățițșez, înțelegând că dincolo de orice e… OM și o fi, poate, obosită, nu dumneaei, ARTISTA, a lăsat strânsul butaforiei și pregătirile de plecare către casă și ne-am așezat la povești. Dacă n-ar fi existat TIMPUL, cred că și acum am fi fost tot acolo, în foișor, povestind, bucurându-ne. Iar eu am plecat de acolo cu tezaurul unor vorbe de duh, a unor învățăminte, totul iscat din ceva profund, din experiența unei artiste, din arta sufletului unui om care și-a asumat menirea.
„Vezi, de-asta facem teatru așa, dincolo de sală, de scenă, așa ca-n vremurile vechi, să vină lumea să se bucure, să-nvețe. Nu în sală, în rochii de seară, la costum și la cravată. Să vină lumea liberă neconstrânsă, fără să se gândească pe ce rând are bilet să iasă din confort. Pur și simplu să vină lumea să simtă teatrul, să simtă jocul, să simtă și să înțeleagă ce a vrut Shakespeare și cum a văzut el lumea, ce învățături ne-a lăsat. Să vadă oamenii actorul de aproape, să-i audă și bătăile inimii. Dincolo de machiaj, de reflectoare, de scenă, să facă parte din spectacol, să ne dăm mâna, să dialogăm. Știi de ce? Pentru că mai ales acum, în vremurile astea, avem așa nevoie de CULTURĂ!!! (Asta a spus cu acea suflare cu aplomb, cu întreaga-i trăire și publicului, la final). Și de-asta facem cu tot sufletul ce facem pentru voi toți. În parcuri, pe bulevard, aici, la o terasă, undeva… Teatrul să ajungă la fiecare, la întreaga comunitate. Să vezi, așa se face și în America de exemplu, în New York se joacă Shakespeare în parc, în țările din Occident la fel. Pentru că e nevoie să ne simțim unii pe alții, să învățăm să fim frumoși, empatici, să primim cultura și să o înțelegem”.
Cu același aplomb mi-a vorbit dumneaei, Anca Sigartău (cea care și semnează regia acestor spectacole shakesperiene) și despre actorii atât de tineri și frumoși pe care i-a implicat în genialul proiect. „Știi, sunt nemaipomeniți, par că nu obosesc niciodată, dau totul, joacă cu sufletul, trăiesc ceea ce joacă! Eu cred că dacă Maestrul Dem Rădulescu sau Liviu Ciulei ar sta în public și i-ar vedea, s-ar ridica și ar aplauda. Și știu ce spun!” (vorbea părintește, cu duioșie, cu izul actorului și regizorului-pedagog, cu bucuria împărtășirii a ceva ce simte, ce trăiește alături de echipa Shakespeare Imaginarium, punându-se acolo, în rând cu toți, cot la cot pentru o muncă uriașă dar care merită toate aplauzele).
De vorbă cu Anca Sigartău. Târziu în noapte. Mulțumesc din inimă pentru o zestre de lecții, de frumos, de omenie, de respect, de… arta de a-ți trăi profesia. MULȚUMESC!
P.S. Citiți. E despre CULTURĂ. Despre arta de a-ți trăi profesia de artist. Nu e contagios decât pentru cine înțelege, dar face bine. Citiți! Mâine Ploieștiul va fi mai bun!
