E din nou joi.
Seara melomanilor. Sala „Ion Baciu” plină. Devine o tradiție și asta e MINUNAT!
De această dată, scena le aparține celor mai tineri dintre artiști — tineri pianiști care cresc frumos, cu pasiune, emoție și curaj.
„Gala Tinerilor Pianiști” aduce în fața publicului energia unei generații noi, care își caută vocea și o găsește prin muzică.
Sub bagheta maestrului Ovidiu Balan, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești însoțește acest pas spre viitor, cu aceeași căldură și eleganță care definesc serile de joi.


