Sunt printre noi, foarte mulți oameni suferinzi. Cei mai mulți dintre ei se află în grija statului. Mulți dintre noi nici măcar nu știu sau nu vor să știe. Dar acei oameni, acei semeni ai noștri sunt, de fapt, frații, bunicii, părinții, unchii noștri. Sunt membrii ai societății. Care, din nefericire, poartă povara unor destine marcate de suferință, de neajunsuri, și de cele mai multe ori, de absența familiei,a afecțiunii… Și, totuși, sunt oameni. Care au nevoie de bucurie, de emoție, de îngrijire, de speranță…

În contextul în care dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități este o prioritate la nivel național, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova are prevăzute în structura de personal posturi pentru angajarea în profesia de asistent personal profesionist.
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, adultul cu handicap grav sau accentuat care nu dispune de spaţiu de locuit, nu realizează venituri ori realizează venituri de până la nivelul salariului mediu pe economie poate beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal profesionist.
Asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată în condițiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, îngrijirea și protecția adultului cu handicap grav sau accentuat pe baza nevoilor individuale ale acestuia, conform legislației în vigoare.
Pentru a deveni asistent personal profesionist, solicitanții trebuie să dețină atestat eliberat de către comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. În acest sens, persoanele interesate pot depune cerere de atestare către direcția generală de asistență socială și protecția copilului, în care menționează numărul de persoane adulte cu handicap grav sau accentuat pentru care consideră că pot asigura simultan condiții optime, așa cum prevede legea în domeniu.
Cererea depusă în vederea atestării ca asistent personal profesionist trebuie să fie însoțită de următoarele documente: copii de pe actele de stare civilă și cele de absolvire a învățământului general obligatoriu, o scurtă prezentare a solicitantului și a celor cu care locuiește, adeverințe medicale pentru aceștia, copie a titlului de proprietate/coproprietate/contract de închiriere/comodat, copie de pe certificatul de calificare/de competențe profesionale, etc.
Persoanele interesate să devină asistent personal profesionist se pot adresa Serviciului Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap, la telefon 0244/586.100 (interior 223).
foto: ziare.com

