Istoricii și lumea culturală ploieșteană și-au luat, în ziua de 18 octombrie a.c., adio de la cel ce a fost Mihai Rachieru.
Ceremonia religioasă oficiată la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul cu respectarea canoanelor bisericii ortodoxe a evocat Atotputernicului meritele decedatului implorându-i mila și grija față de cel trecut la cele veșnice. Cu dăruire și sensibilitate, solemnitatea a mângâiat sufletul familiei îndurerate, a consolat prietenii apropiați, a relevat asistenței pierderea suferită de comunitate.
Mihai Rachieru s-a născut la 25 august 1939 în satul Sârca din comuna Bălțești, județul Iași. A urmat cursurile școlii primare și gimnaziale din sat, apoi studiile liceale la Colegiul național „Ștefan cel Mare” din Suceava fiind admis la Facultatea de Filologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. După doi ani de studii, secția de istorie din cadrul Facultății de Filologie a devenit facultate distinctă, de Istorie-Filozofie. Studenții anului III de Filologie trecuți la Istorie, pentru a-și completa pregătirea, au făcut cursuri comune cu studenții anului I admiși la Istorie. Așa se face că eu, student în anul I, am avut prilejul să-l cunosc direct pe Mihai Rachieru și colegii lui. Mihai era, și s-a manifestat în cursul carierei, ca un om serios și ponderat. În timp ce unii dintre colegii lui ne înspăimântau pe noi, novicii, cu informații înfricoșătoare despre severitatea și duritatea profesorilor la care urma să dăm examene, el ne descria imaginea corectă și ne sfătuia cum să ne pregătim mai bine. L-am reîntâlnit în anul 1971, când am devenit și eu ploieștean, după o perioadă de câțiva ani de profesorat la Mangalia. Ne-am revăzut cu bucurie, ca vechi prieteni. Sociabilitatea era pentru el, nu o manifestare formală, ci una intrinsecă. Mihai avea cultul prieteniei și îl practica în formă extinsă și profundă, însă cu o riguroasă selectie.
La terminarea studiilor universitare (1963), Mihai Rachieru fusese repartizat la Arhivele Statului din Bacău unde, conștiinciozitatea și corectidudinea în muncă, i-au adus avansarea la treapta de arhivist principal.
Mihai Rachieru a debutat publicistic în revista Ateneu –Bacău cu un articol privind situația minerilor în timpul crizei economice din 1929-1933. Având rubrică permanentă la această revistă a publicat apoi acte și documente privind istoria așezărilor urbane din județ: Bacău, Adjud, Tg Neamț, Tg Ocna.
În anul 1968 a fost numit director al Arhivelor Statului din Ploiești. Ca de obicei, numirea unui nou venit pe funcția respectivă, strica proiectele și planurile unor localnici, care l-au privit cu invidie și l-au tratat cu animozitate. În scurt timp, autoritățile și colegii obiectivi și-au dat seama de calitățile noului Director și l-au adoptat ca partener viabil. În anii următori, Mihai Rachieru s-a dovedit o prezență vie în viața culturală a orașului și județului.
La venirea lui Mihai Rachieru în Ploiești, instituția Arhivelor nu avea un local propriu. Documentele județului au fost “plimbate” prin mai multe subsoluri și clădiri insalubre. Arhivele din România au avut atunci șansa de a fi conduse de câțiva „oameni deștepți” care au înțeles rapid rolul arhivelor și importanța lor practică și științifică. În mai puțin de un deceniu s-au construit clădiri noi pentru arhivele din Iași, Ploiești, etc ori, în alte patru centre județene, au fost refăcute clădirile vechi. Toate au fost dotate cu rafturi metalice, cutii de protecție a documentelor, legătorii și laboratoare zonale. Acest fapt a permis preluarea arhivelor instituțiilor administrative locale și cumpărarea de documente vechi de la diferite persoane. La venirea lui Mihai Rachieru ca director în depozitele Arhivei din Ploiești existau 2000 metri liniari de arhivă, iar la pensionare, în 2001, erau peste 8000 de metri liniari și mii de documente medievale, planuri, hărți și o bibliotecă impresionantă.
Ca director al Arhivelor Statului din Ploiești, Mihai Rachieru a coordonat acțiunea de inventariere selecționare și salvare a fondului arhivistic odată cu mutarea instituției în noul local din str. Logofăt Tăutu. A îmbogățit zestrea arhivistică a județului prin descoperirea și achiziționarea de noi documente. A atras în cercetarea arhivei județene și a istoriei județului Prahova istorici din alte județe și din rândul cadrelor didactice prahovene organizând sesiuni de comunicări științifice sesiuni. Pentru publicarea comunicărilor susținute a înființat „Arhivele Prahovei”, revistă editată de Arhivele Naționale, Direcția Județeană Prahova între anii 1991-2001.
Însoțit de colegi, Mihai Rachieru a participat la stagiile de pregătire și perfecționare profesională desfășurate la nivel național. Apoi, a participat, la Paris, în 1979, timp de trei luni, la Stagiul Tehnic Internațional pe linie de arhive, iar în 1980, tot în Franța „la cercetare și depistare de noi documente privind istoria românilor” , care au ajuns în țară sub formă de microfilme. Din 1976 până în 1980 a fost membru al Comitertului Internațional al Arhivelor pentru Literatură și Artă.
A obținut titlul de doctor în istorie la Institutul „Nicolae Iorga” –București cu teza Contribuții la cunoașterea relațiilor comerciale din Țara Românească și Sud-Estul Transilvaniei în perioada 1774-1848 pe văile Prahovei și Teleajenului. Și-a început activitatea de doctorand sub îndrumarea prof univ. C.C. Giurescu și a finalizat-o, după moartea acestuia, cu prof univ. Ștefan Ștefănescu.
Pe lângă activitatea exemplară și eficientă de conducere a instituției, a desfășurat laborioase cercetări științifice de specialitate pubicate în volumul Îndrumător arhivistic, carte necesară tuturor arhiviștilor publicată în două ediții.
Cercetările științifice ale lui Mihai Rachieru și ale personalului Arhivelor județene a vizat centrele urbane din Prahova: Ploiești, Sinaia, Bușteni, Azuga, Comarnic. S-a extins apoi în lumea rurală, preferând satele și comunele cu un trecut istoric prestigios: Starchiojd, Brebu, Gherghița, Târgșor, etc.
Mihai Rachieru și-a valorificat competența și în lucrări științifice pe teme din arealul mai larg al istoriei naționale: „Istorie și comerț pe văile Prahovei și Teleajenului (1774-1848)”, editura Silex, București, 1996 și „Din Hrisoave adunate”, editura Scrisul prahovean, Cerașu, 2014.
A stimulat participarea la cercetarea științifică a tinerilor din insituție. A transferat de la arhivele din Tg Jiu pe tânărul istoric Constantin Dobrescu împreună cu care a elaborat și publicat culegeri de documente și monografii de localități. În 1994, la editura Silex din București au publicat documente privind „Viața culturală a municipiului Ploiești și a județului Prahova” (1900-1948). Cooptându-l și pe dr Ion St Baicu au publicat colecția de documente Viața politică prahoveană (1919-1938), Editura Silex, București, 2000.
Diversificându-și perspectivele de cercetare, Mihai Rachieru și C. Dobrescu au abordat istoria unor întreprinderi și așezări umane. La editura Karmat Press au publicat „Istoria rafinăriei Astra Română reflectată în documente (1889-1938)”, iar la editura Scrisul Prahovean, Cerașu, în 2001, monografia „Legendă și istorie la Bălțești, Podenii Vechi și Izești”.
Cei doi și-au încercat talentul și în domeniul istorico-literar în volumul „Cartea de Nisip”, Ploiești, 1998.
În calitate de coleg și prieten mi s-au dăruit aceste cărți pe măsură ce apăreau, iar eu, la rândul meu, le cercetam și apreciam în cronici de întâmpinare. Un moment deosebit a fost acela în care am publicat, în colaborare cu doamna Raluca Andreescu, în revista Cronica din Iași cronica de întâmpinare la volumul „Din Hrisoave adunate”. Mihai era foarte încântat că activitatea sa științifică era astfel cunoscută și în centrul universitar unde studiase și de către foștii profesori și colegi. „Din hrisoave adunate” este o istorie „din interior” a instituției arhivelor prahovene în perioada 1968-2001. O istorie personalizată! Relatând istoria instituției în care a muncit o viață, Mihai Rachieru este animat de obișnuita sa probitate neatribuindu-și în exclusivitate meritele, ci evidențiind nominalizat, în mod repetat, rolul colegilor în ordonarea, inventarierea și selecționarea fondurilor arhivistice, în soluționarea cererilor cetățenilor, în valorificarea științifică a documentelor.
Cercetările sale de dimensiuni mici, articole, studii, au fost publicate în revistele „Anuarul Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova” și în „Anuarul Societății de Științe Istorice”. A păstrat o permanentă legătură și a colaborat cu filiala Prahova a Societății de Științe Istorice. A prezentat comunicări științifice la Societate și a comentat cu probitate și competență lucrările colegilor. Profesorii de istorie, membri ai filialei, au beneficiat mereu de ajutorul și sfaturile lui Mihai. El a tratat cu colegialitate pe profesorii de la școlile gimnaziale și liceele din oraș și județ în documentarea și redactarea lucrărilor științifice pentru obținerea gradului didactic I. Preocupat de păstrarea și valorificarea lucrărilor de grad didactic, dintre care majoritatea abordau teme de istorie a Prahovei, a convins pe autori să depună la Arhive câte un exemplar creînd astfel un deosebit de valoros fond documentar.
Arhivistul Mihai Rachieru a menținut mereu o strânsă legătură cu școala prin acțiuni ale arhiviștilor în școli și prin prezența elevilor și profesorilor la Arhive. De o energie remarcabilă, atent dirijată și eficient folosită, Mihai Rachieru s-a manifestat precum acei alergători de cursă lungă, ce își arată adevăratele resurse nu la start, ci pe parcurs. Promovând o concepție largă asupra rolului arhivelor în societate el a fost inițiatorul și factorul catalizator al activității „Asociației Arhiviștilor și prietenii Arhivelor” și al „Fundației pentru istorie a județului Prahova”.
Mihai Rachieru și-a extins adeseori activitatea din lumea hrisoavelor în lumea didacticii. Între anii 1980-1985 a susținut cursul „Probleme fundamentale privind istoria poporului român” la Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești. Iar din 1990 până în 2013 a predat cursuri de istorie și arhivistică la Facultatea de litere și birotică din UPG, Istoria statului și dreptului și Istoria României la Facultatea de administrație publică locală din cadrul Universității „Mihai Viteazul” Ploiești și la Universitatea „George Barițiu” din Brașov. Nivelul științific ridicat și exigența conferențiarului au contribuit la buna pregătire a studenților, absolvenții asigurând forța de muncă bine calificată în domeniile lor de calificare.
După 1989, s-a produs o reașezare a societății românești păstrându-se valorile perene. Înstituția arhivelor a fost pusă în fața unor sarcini noi. Zeci de mii de cereri ale cetățenilor, pentru stabilirea proprietăților și averilor avute în anii 1948-1952, au trebuit soluționate. Datorită privatizării și altor transformări economice au fost lichidați ori au dispărut numeroși creatori de arhivă și au apărut „arhivele fără stăpân” din care o parte au fost preluate de Arhivele Naționale. Menirea instituției a rămas , conform Legii Arhivelor Naționale (aprilie 1996), administrarea, conservarea, păstrarea, ordonarea și selecționarea documentelor create în decursul timpului. Colegii și prietenii directorului Mihai Rachieru din SJPhAN (Serviciul Județean Prahova al Arhivelor Naționale) urmează, în noile condiții, exemplul înaintașului lor.
Prin plecarea lui Mihai Rachieru dintre noi, activitatea arhivistică și cercetarea istorică, cultura prahoveană în ansamblu suferă o pierdere semnificativă. La despărțire, istoricii și oamenii de cultură din orașul Ploiești și județul Prahova, recunoscându-i meritele, își exprimă recunoștința pentru clipele plăcute petrecute împreună și moștenirea culturală pe care o lasă Mihai Rachieru.
Text scris de Traian D. Lazăr
