„Într-un oraș care NU are Bazin de înot, ne încăpățănăm să facem performanță”, a spus antrenoarea Ioana Harcan (CS Petrolul Ploiesti)

În perioada 14-17.11.2024, la Otopeni s-a desfășurat Campionatul Național de Seniori, Tineret și Juniori I și II, la care secția de natație a Clubului Sportiv Petrolul Ploiești a fost reprezentată de 9 sportivi: Hagiu Matei, Bercaru Rareș, Nae Bogdan, Alexandrescu Ștefan, Ana Victor, Eva Matei, Cunciu Alessia și Neagu Cătălina.

Dintre acestia, s-au remarcat Hagiu Matei, care a obținut medalia de bronz în proba de 1500m Liber și calificarea în trei finale (100m Liber, 200m Liber, 400m Liber, unde a reușit clasări între primii 10 juniori ai României), Bercaru Rareș, care a reușit să se califice la 100m Spate în finala B, cea rezervată celor de la tineret și juniori, clasându-se între primii 16 înotători, iar Cunciu Alessia s-a clasat, la proba 200m Spate, între primele 20 de junioare.

Sportivii noștri sunt antrenați de Harcan Ioana și Simion Adrian.

„Multumim Clubului Sportiv Petrolul și Complexului Ana Maria Pop, care ne sprijină în desfășurarea activității și sponsorilor care sunt alături de noi. Iată că într-un oraș care NU are Bazin de înot noi ne încăpățănăm să facem performanță”, a spus antrenoarea Ioana Harcan.