Informare a Fireproof Team in legatura cu incendiul de la Petrotel Lukoil din 21.09.2021

La data de 21 septembrie a.c., la Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploieşti a izbucnit un incendiu la instalaţia de cocsare, la mai multe reziduuri petroliere, fiind afectată de flăcări o suprafaţă de aproximativ 400 mp, potrivit ISU Prahova. Până la sosirea echipajelor de pompieri au acţionat 4 autospeciale de la Serviciul privat al rafinăriei, asigurat de catre Fireproof Team.

Prahova Business a primit azi la redactie un punct de vedere din partea companiei amintite in legatura cu situatia din data de 21.09.2021, ORA 1104 – Instalatia Cocsare – Aria Productie – Sector nr. 3.

„La dispeceratul Serviciului privat pentru situatii de urgenta din cadrul S.C. Fireproof Team S.R.L. a fost anuntat telefonic un incendiu la conducta de alimentare situata la baza coloanei 02C2 din cadrul instalatiei Cocsare.

Forte participante la interventie:

1.  S.P.S.U. Fireproof Team:

–        autospeciala de lucru cu pulbere si azot VOLVO PH – 57 – PLK;

–        autospeciala de lucru cu pulbere si azot PH – 47 – PLK;

–        autospeciala de lucru cu pulbere si azot PH – 52 – PLK;

–        autospeciala de lucru cu apa si spuma VOLVO PH – 55 – PLK;

–        autospeciala de lucru cu apa si spuma VOLVO PH – 56 – PLK

–        autospeciala de lucru cu apa si spuma PH – 49 – PLK;

–        autospeciala de lucru cu apa si spuma PH – 53 – PLK;

–        autospeciala Statie salvare gaze PH – 18 – PTS.

2.     Ambulanta din dotarea dispensarului medical cu personalul de specialitate.

3.     Personalul de paza de la S.C. Traun Guard HMS.

Pana la sosirea pompierilor la locul interventiei, personalul de la locul de munca a actionat cu 4 stingatoare tip P6 din instalatie.

La sosirea echipajelor de interventie ale Fireproof Team, incendiul se manifesta la baza coloanei 02C2 si pe platforma de sub coloana, pe o suprafata de aproximativ 70 m.

Conducerea Fireproof Team a luat decizia de a opri incarcarea in Rampa auto si de a aduce autospeciala PH – 55 – PLK si echipajul ce o deserveste la locul incendiului pentru suplimentarea fortelor de interventie. De asemenea, s-a dispus ca personalul din echipa de intretineresi reparatii sa aduca la locul incendiului cele doua autospeciale cu pulbere si azot si sa asigure sprijin logistic echipajelor de interventie.

Pentru izolarea, localizarea si stingerea incendiului s-au utilizat urmatoarele cantitati de substante de stingere:

–     7.500 kg pulbere stingatoare tip ABC 40% din doua autospeciale;

–     28 butelii cu azot;

–     1.500 litri de spumant tip AFFF 6%;

–     25.000 litri de apa.

Nu s-au inregistrat victime.

Dupa stingerea incendiului de catre personalul de interventie de la Fireproof Team, autospeciala de lucru cu pulbere si azot PH – 52 – PLK si autospeciala de lucru cu apa si spuma PH – 56 – PLK, au ramas in misiunea de supraveghere pana la pregatirea corespunzatoare a coloanei 02C2 pentru remedierea pagubelor materiale.

La ora 11.20, incendiul a fost lichidat, inainte de sosirea echipajelor de la ISUJ Prahova. Pentru verificarea adevarului, se pot consulta rapoartele de interventie intocmite de ISUJ Prahova care reflecta situatia reala”, se precizeaza in informarea Fireproof Team.