Incident cu victime la Brazi. A fost chemat elicopterul SMURD

În această după-amiază, în incinta unui operator economic de pe raza comuna Brazi s-a produs un eveniment care, inițial, nu a presupus intervenția serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.

Evenimentul a fost gestionat de personalul specializat din cadrul operatorului economic”, este informarea transmisă inițial de reprezentanții ISU Prahova, cu privire la un incident produs chiar de 1 Mai la Rafinăria Brazi.

La ora 15:15, în urma unui apel numărul de urgență 112 la locul incuidentului s-au deplasat trei echipaje medicale: un echipaj C1-TIM, un echipaj C2-SAJ Prahova și un echipaj B2-SAJ Prahova. Echipajele de urgență au găsit trei victime.

Referitor la teribilul incident, SAJ Prahova a informat că un bărbat în vârstă de 59 de ani a suferit arsuri grave de gradul III-IV pe o suprafață corporală de aproximativ 72%, precum și arsuri de căi aeriene superioare, fiind preluat de un elicopter SMURD și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Floreasca. Potrivit sursei citate, cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 55 de ani, a suferit arsuri de gradul II-III pe aproximativ 15% din suprafața corporală și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești pentru îngrijiri medicale. Un al treilea angajat, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a refuzat examinarea și transportul la spital, suferind doar un traumatism minor la un membru inferior stâng.

Inspectoratul Județean de Poliție a anunțat, la rândul său, că a deschis un dosar penal în cazul incidentului de la PetroBrazi. „În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate si sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, au precizat polițiștii.

foto: ziare.com