Incendii pe zeci de 90 de hectare la Podenii Noi si Chiojdeanca

În ultimele 24 de ore, pompierii militari prahoveni au acționat pentru localizarea și lichidarea a 23 de incendii de vegetație uscată, mărăciniș și lăstăriș. Cauză probabilă de producere a acestor evenimente o constituie utilizarea focului deschis în spații deschise, cetățenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, iar suprafața de ardere a fost de aproximativ 116,35 ha vegetație uscată.

Misiunile cele mai dificile, din cauza suprafețelor afectate, a vântului puternic care dezvolta și propaga cu repeziciune incendiiile, dar și a drumului inaccesibil autospecialelor au fost în localitățile Podenii Noi și Chiojdeanca, unde incendiile se manifestau pe o suprafață de aproximativ 90 ha cu posibilități de propagare la locuințe.

În perioada primăverii, incendiile de vegetație dețin o pondere extrem de ridicată din totalul evenimentelor produse la nivelul județului, doar în prima jumătate a lunii martie fiind înregistrate 125 de intervenții la arderi necontrolate.

Statistica de la nivelul județului Prahova este îngrijorătoare fiind înregistrate 623 de incendii de vegetație uscată de la începutul anului până la 23 martie 2022.