Instituția Prefectului județul Prahova informează cetățenii care au programări online pentru înmatricularea unui autovehicul Euro 6, după data de 31 august, să se prezinte la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Prahova, din strada Vasile Lupu, nr.60, Ploiești, cu documentația necesară înmatriculării până la 31 august 2018.
Toate persoanele aflate în această situație vor fi primite în audiență de șeful serviciului, în fiecare zi lucrătoare, între orele 8.30 și 18.30.
Măsura are la bază intrarea în vigoare a prevederilor Regulamentului UE nr.1151/2017 al Comisiei Europene, privind omologarea vehiculelor, care precizează că vehiculele noi din categoriile M1, M2 și N1 (categoria vehiculelor se regăsește la rubrica ”J” din Cartea de Identitate a Vehiculului emisă de R.A.R.) trebuie înmatriculate până la data de 31.08.2018.

