IMPRESIONANT: Batran salvat „la secunda” din volbura apelor de echipajul ISU Comarnic

„Se dă alarma în Puncul de Lucru Comarnic, iar colegii noștri, Narcis, Eduard și Edi „ăla mic”, asa cum este alintat de către colegi, se echipează pentru intervenție și primesc primele informații: bărbat, 85 ani, surprins de o viitură în Comarnic, pe râul Prahova.

Din acest moment, pentru colegii noștri, cronometrul a fost pornit.

Fără să știe concret cu ce se vor confrunta, au reușit să creioneze un plan de acțiune bazându-se pe experiență și intuiție.

Narcis, cel mai experimentat dintre ei, a știut, parcă, tot ce va avea de făcut:

– Băieți, primul lucru pe care îl avem de făcut este să verificăm nivelul apei. Daca nu este foarte adâncă și curenții ne permit, vom încerca să ajungem la victimă. Trebuie să valorificăm fiecare secundă, poate oricând să apară o nouă viitură și ne ia și pe noi.

Mai aveau puțin până la râu, când i-au sunat colegii din dispecerat:

– Ați ajuns? Cât mai aveți?

– Vedem puhoiul, mai avem puțin! Vă rog să ne trimiteți forțe în sprijin! Apa este foarte învolburată! Nu cred că ne putem apropia!

Cum s-au apropiat, au văzut că bietul om abia se mai putea ține.

– Încercați să vă țineți încă puțin! Vă scoatem noi de acolo!

– Narcis, nu mai putem aștepta sprijin, trebuie să îl scoatem acum!

– Edi, eu verific nivelul apei, tu scoate repede o cordiță din autospecială! Caută ceva de care să o legăm!

– Apa nu este foarte adâncă, dar curentul are putere și poate oricând să apară o viitură. Fixați cordița de copac și asigurați-vă că nu se desprinde. Voi încerca să ajung la victimă!

– Ai grijă, Narcis, apa poate fi mai adâncă în unele locuri!

– Țineți-vă încă puțin! Ajung acum! Gata, v-am prins! Nu vă dau drumul!

– Gata, Edi, acum tragem!

După câteva minute care au tăiat respirația celor care priveau neputincioși de pe mal, Narcis și bătrânul suprins de viitură au ajuns teferi la mal.

– Vă multumesc din suflet! Nu credeam să mai scap de aici!

– Ne-am facut doar datoria! Oricum, ați rezistat eroic!

– Băieți, măcar să vă strâng mâna!

– Ce mână? Pot să vă strâng în brațe?

Lacrimile le curgeau pe obraji, dar de bucurie! Au reușit! L-au salvat!”

 O… „întâmplare” (povestită așa chiar de colegii din cadrul ISU Prahova). O acțiune FULGER de salvare, vineri, un eveniment în care eroii au fost salvatorii de la ISU Prahova, oameni minuneți, dedicați cae își asumă misia cu celeritate, cu eroism…

CINSTE LOR!