Ilegalitati in domeniul silvic! Politistii prahoveni au confiscat 126 metri cubi de material lemnos!

În ultimele 48 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, alături de polițiști locali și reprezentanți ai altor structuri, au derulat acțiuni, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic și au confiscat 126 metri cubi de material lemnos, în valoare de 49.600 de lei.
La această operațiune au participat peste 200 de polițiști, împreună cu 43 de jandarmi, 46  specialiști ai ROMSILVA, 2 reprezentanți ai Gărzii Forestiere și 54 de polițiști locali.
Concret, au fost executate 84 de controale specifice pe linia provenienței, prelucrării, depozitării, valorificării și legalității transportului materialului lemnos.
În cadrul acțiunii, au fost verificate 7 instalații de debitare a lemnului rotund, 16 depozite de material lemnos, fiind totodată controlate peste 301 de mijloace de transport.
Potrivit informațiilor oficiale, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 212 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 66.000 de lei (11 pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 201 pentru abateri la alte acte normative).