„Aveam nevoie de Claudia, contăm pe ea şi mă bucur că ne-am acoperit postul de pivot, acolo unde eram deficitari, având o singură jucătoare în lot pentru această poziţie – Aneta Barcan. Este posibil ca ea să apară în echipă chiar la meciul cu Universitatea Jolidon Cluj”, a precizat antrenorul Gheorghe Ionescu.
Vineri, de la ora 19.00, CSM Ploieşti va evolua la Plopeni împotriva Universităţii Jolidon Cluj. I
n alta ordine de idei, ieri a avut loc şedinţa de analiză a prestaţiilor din startul acestui an, la discuţie participând şi Valeriu Răchită, consilierul pe probleme de sport al primarului Volosevici.
„Prezenţa lui Vivi a fost una oportună, discuţiile au fost unele constructive, cred eu şi consider că am făcut un pas înainte după această analiză, în sensul că toată lumea a înţeles că trebuie pus accentul pe unitatea de grup. Aştept o reacţie pozitivă din partea echipei în meciurile următoare”, a punctat şi Mihaela Stambolgiu, director al CSM Ploieşti, cea care astăzi îşi sărbătoreşte ziua de naştere.


