Grupul farmaceutic elvețian Roche anunță o creștere a vânzărilor globale în primele nouă luni ale anului 2015, cu 6%, comparativ cu perioada similară a anului 2014, la o rată de schimb constantă, ajungând la 35.525 milioane de franci elvețieni. Acest lucru s-a datorat în special performanțelor înregistrate de Divizia de Farmaceutice și vânzarilor Professional Diagnostics.
Severin Schwan, CEO al Roche, a declarat cu privire la rezultatele companiei în primele nouă luni ale anului 2015: “Având în vedere creșterea constantă a vânzărilor noastre, am îmbunătățit estimările pentru întregul an. Primim vesti foarte bune legate de linia noastra de cercetare și dezvoltare, ce include produse care au potentialul de a face o mare diferență pentru cei ce suferă de boli grave”.
Mai mult, pentru al șaptelea an consecutiv, Dow Jones Sustainability Index (DJSI) a recunoscut Roche ca fiind cea mai sustenabilă companie din industria farmaceutică.
Pe baza rezultatelor solide din primele noua luni ale anului, Grupul Roche estimează o creștere a vânzărilor cu o singură cifră, la o rată de schimb constantă, precum și o creștere a dividendelor în franci elvețieni.

