Un echipaj al Politiei Locale Ploiesti a surprins, în cursul zilei de duminică, în jurul orei 9.30, doi tineri care decopertau tabla învelitoare de pe conductele apartinand S.C. Dalkia Termo Prahova S.R.L., zona de magistrală ce străbate parcul de la Sala Sporturilor Olimpia.
Până la momentul depistării, acestia reusiseră să desprindă un număr de 12 table, folosindu-se de un cleste si o surubelnită.
În urma celor constatate, politiştii locali au procedat la retinerea celor doi făptuitori, cu domiciliul în Ploiesti, de 16 si respectiv 19 ani, si predarea acestora lucrătorilor Sectiei nr. 3 de Politie, pentru continuarea cercetărilor.
