Groupe Atlantic, o companie activă în sectorul de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat (HVAC), a anunţat anul trecut o primă investiţie în România, de 60 milioane de euro, prin care va deschide o fabrică în Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova.
Groupe Atlantic a obţinut un ajutor de stat în valoare de 5,25 milioane de euro, pe care îl va folosi, după cum spun reprezentanţii companiei, pentru recrutare şi dezvoltarea echipei.
„Această subvenţie va fi folosită pentru a sprijini eforturile noastre de recrutare. Subvenţia va servi, pe lângă recrutări, la dezvoltarea colaboratorilor noştri, mai exact, la formările şi la creşterea competenţelor lor, precum şi la politica noastră privind calitatea vieţii la locul de muncă“, a transmis pentru ZF conducerea companiei.
Lucrările la unitatea de producţie din judeţul Prahova au început acum câteva luni şi sunt în desfăşurare. Primele utilaje sunt instalate şi primele teste ale produselor au fost deja realizate.
Citeste mai departe pe zf.ro

