În cel de-al treilea an de prezenţă pe prima scenă fotbalistică a ţării, fotbalistele din Brazi îşi continuă prestaţiile bune, ele fiind, după 4 etape, lidere în seria în care activează, cu 10 puncte din 12 posibile!
Duminică, în derby-ul rundei, fetele pregătite de Mircea Hagianu au remizat în capitală, 2-2 cu Fair Play Bucureşti, o echipă mult schimbată în bine faţă de sezonul precedent. Golurile echipei noastre au fost reuşite de Denisa Sandu (min. 30, din penalty) şi Nina Anca (min. 80), gazdele punctând de două ori din penalty, toate cele 3 lovituri de pedeapsă fiind corect acordate de către arbitru.
Echipa din Brazi a evoluat în următoarea formulă: Mirela Stoica – Mădălina Crăciun, Denisa Sandu, Diana Florea, Sandra Oprica – Mihaela Merlan, Maria Bârdea, Bianca Străulescu (min. 46 Corina Tatu), Mihaela Băcescu – Nina Anca, Mihaela Grozeanu.
Următorul joc al echipei noastre va avea loc pe 11 noiembrie, la Brazi, cu Real Craiova, clasată acum pe poziţia a doua, la un punct distanţă de prahovenece.
În altă ordine de idei, la Brazi este posibil să mai sosească încă două jucătoare. Este vorba despre Ana Moraru (de la Fair Play Bucureşti) şi o fotbalistă care a evoluat în Cipru până în luna aprilie a acestui an.
Aurel Drăghici
