Scrima ploieșteană continuă să confirme valoarea centrului de copii și juniori, după rezultatele remarcabile obținute la Campionatul Național de Copii, proba de floretă.
Marea performanță a competiției a fost reușită de Andreea Pelaghie, care a cucerit titlul de campioană națională la categoria U11, aducând Ploieștiului medalia de aur și confirmând talentul noii generații de floretiști.
Rezultate foarte bune au fost înregistrate și la categoria U13, unde Andrei Mărtișcă a urcat pe podium, clasându-se pe locul al treilea, în timp ce Mihai Frangulea a încheiat competiția pe un merituos loc cinci, după evoluții apreciate pe parcursul întrecerii.
La probele pe echipe, formația masculină a ocupat locul al patrulea, foarte aproape de medalii, iar echipa feminină s-a clasat pe locul al cincilea, completând un bilanț pozitiv pentru delegația ploieșteană.




Rezultatele obținute confirmă munca depusă de sportivi și antrenori pe parcursul întregului sezon competițional, unul în care floretiștii din Ploiești au acumulat numeroase medalii și titluri la întrecerile naționale.
După un an intens, marcat de competiții și performanțe, sportivii antrenați de Claudiu Moldanschi vor intra într-o binemeritată vacanță competițională, urmând să revină în sală pentru pregătirea noului sezon, cu obiective la fel de ambițioase.

