Festivalul „Jazz on the Rooftop”, sub semnul cifrei 7. INVITATIE DE NEREFUZAT!

„Cifra 7 este numărul perfecțiunii, al plenitudinii și unității, un număr ce reprezintă echilibrul, împlinirea, și armonia. Avem 7 zile ale săptămânii, 7 culori într-un curcubeu, 7 minuni ale lumii, 7 note muzicale, 7 chakre etc. dar și 7 invitați la cea de a VII-a ediție a Festivalului „Jazz on the Rooftop”.

Coincidență (sau nu ), cifra 7 guvernează numele unuia dintre cele mai îndrăgite proiecte ale noastre – sunt 16 litere, reduse la cifra unică 7 (1+6=7), iar suma numerelor atribuite literelor este tot…7.

Suficiente semne pentru ca în perioada 23-25 august 2024 să fiți alături de noi la unul dintre cele mai frumoase evenimente ale verii. În program îi veți asculta pe Amphitrio, Jazz Quarters Trio, Krisper, Ploiești Jazz Trio & Costel Nițescu cu proiectul “Jazz Manouche”, Pop Goes Jazz, un proiect compus din Paolo Profeti, Alberti Tajti, Răzvan Cojanu și Antohony Gutierrez, și Electric Band cu proiectul “Tribute to Chick Corea”.

Promitem muzică bună, culoare, energie, pasiune, sonorității inedite, armonii vibrante și ritmuri cuceritoare, 7 elemente care vor transforma sfârșitul de weekend într-o experiență inedită.

Ce ziceți ? V-am convins ?

Dacă da, vă așteptăm pe acoperișul Primăriei Ploiești, adresa Piața Eroilor nr.1A, cod poștal 100006… (1+6=7 )”.

 Este invitația pe care ne-o fac într-un  mod super-inspirat organizatorii festivalului… LA ÎNĂLȚIME (la propriu și la figurat), care umple orașul lui Nichita de… farmecul jazz-ului.

HAI ȘI VOI!

Bilete disponibile pe filarmonicaploiesti.ro