Festivalul International de Teatru pentru Copii si Tineret Imaginarium-2019: Spectacole, bucurie, efervescenta, premii

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret Imaginarium a ajuns la final. Minunat, efervescent, plin de bucurie, aplauze și momente de neuitat!
Evenimentul, organizat de Teatrul „Toma Caragiu”, alături de Primăria Municipiului Ploiești și Asociația Viitor Art, s-a desfășurat în perioada 20-27 mai și a reunit 14 producții realizate de trupe din toată țara (București, Brașov, Târgu Mureș, Cluj, Galați, Timișoara), dar și din străinătate (Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, Israel), adresate copiilor între 
3 și 12 ani, tinerilor și adulților.

Evenimentele au avut loc atât în cele două săli ale Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, precum și în parcul I.L. Caragiale și pe aleea pietonală din fața Teatrului .
La finalul celor 7 zile de festival, juriul de specialitate, format din regizorul Toma 
Hogea, președinte, criticul de teatru Raluca Tulbure și scenografa Eugenia Tărășescu-Jianu / scenograful Mihai Androne a acordat următoarele premii, în cadrul unei festivități ce a avut loc duminică, 26 mai, în sala Teatrului Imaginario:

Premiul pentru cel mai bun spectacol: REGELE MOARE, Teatrul Țăndărică România;

Premiul pentru regie (ex aequo): Decebal Marin, pentru regia spectacolului STRADA CU ÎNGERI (Teatrul de Păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca) si Toma Hogea, pentru regia spectacolului HARAP ALB (Teatrul „Guguţă” Chișinău);

Premiul pentru scenografie: Mihai Androne, pentru spectacolul VRĂJITORUL DIN OZ (Teatrul de Animație pentru copii și tineret Imaginario Ploiești);

Premiul pentru interpretare feminină: Lăcrămioara Bradoschi, pentru rolul Dorothy, din spectacolul VRĂJITORUL DIN OZ (Teatrul de Animație pentru copii și tineret Imaginario Ploiești);

Premiul pentru interpretare masculină: Cătălin Lungu, pentru rolurile Spânul și Roș Împărat din spectacolul HARAP ALB (Teatrul „Guguţă”);

Premiul pentru interpretare și mânuire (ex aequo): Robert Gutunoiu, pentru rolurile din spectacolului STRADA CU ÎNGERI (Teatrul de Păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca) și Marius Stroe, pentru spectacolul AVENTURILE LUI CHILLI RAMIREZ (Teatrul Arlechino Brasov);

Premiul special al juriului, pentru concepția și construcția păpușilor din spectacolul PETER PAN (Teatrul de Papuși Gulliver Galați);

Premiul special al juriului, pentru atmosfera și energia spectacolului HERE, THERE AND EVERYWHERE ( Театър ” ТРИО” Theatre „Trio”, Bulgaria).

Un festival, o sărbătoare! Merită să devină tradiție!!!

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret Imaginarium a ajuns la final.