„Fereastra cu pisica” se deschide la Teatrul „Toma Caragiu”, sa ne invaluie in farmecul muzicii interbelice si-al unor versuri celebre

Hai să ne-ntâlnim… sâmbătă seară, 14 decembrie, începând cu orele 18.30, trei artiști talentați vă propun să ne amintim de boema atmosferă interbelică printr-un concert de muzică veche și amuzante poeme de amor, intitulat „La fereastra cu pisică”.

Actrița Daniela Nane, tenorul Octavian Ene și pianistul Ethan Schmeisser vor crea un spectacol în care timpul va sta în loc, delectând publicul cu refrene celebre precum  Zaraza, Mnă birjar, vrei să ne-ntâlnim âmbătă seara?, la fereastra und edoarme o pisică… și multe altele, dar și cu poeme ale unor poeți apreciați în epocă: Eminescu, Isanos, Coșbuc, Prevert, Rilke etc…

Daniela Nane este actriţă la Teatrul Bulandra din București din 1995, de când a absolvit Academia de Teatru și Film, la clasa profesorilor Mircea Albulescu, Adrian Titieni, Cătălin Naum. A urmat masteratul Ligii Europeane a Institutelor de Artă din Amsterdam şi Berlin în 1995 şi încă un masterat în Cultură, civilizaţie şi teatru japonez în 2012, la Catedra teatrală Unesco, apoi un doctorat în Artele spectacolului la UNATC, din 2022. A debutat în teatru în iunie 1995, sub îndrumarea remarcabilei regizoare Cătălina Buzoianu, jucând EMILIA în spectacolul ”Patul lui Procust”, rol pentru care a primit două premii de interpretare. Au urmat alte zeci de spectacole pe scena teatrului Bulandra sau a Teatrului Național din București, lucrând cu Andrei Şerban, Alexandru Darie, Florian Pittiș, Doru Ana, Horațiu Mălăele, Adrian Pintea, Eugen Gyemant etc, dar și roluri în filme de lungmetraj sau de televiziune, românești sau internaţionale. Mare iubitoare a poeziei, împreună cu pianista Ioana Maria Lupașcu a creat ”Pianul cu poeme”, un spectacol cu care a fost invitată de-a lungul timpului în numeroase orașe, susținând peste 150 de reprezentații în țară și în străinătate.

Octavian Ene este un tânăr tenor în plină ascensiune, absolvent al Universității naționale de Muzică, cu masterat în Stilistică interpretativă sub îndrumarea maestrului Alexandru Badea, în prezent doctorand al aceleeași instituții, sub îndrumarea prof.univ.dr.DHC Valentina Sandu-Dediu. Ca solist al Teatrului muzical Ambasadorii a susținut numeroase concerte în România, dar și în Germania, Franța, Austria, Belgia, Slovacia, India. De curând a cântat în evenimente importante din România (Ateneul Român, SymphOpera fest), dar și în Israel, alături de soprana Sivan Rotem și Orchestra Simfonică din Haifa, sub bagheta dirijorului Eithan Schmeisser. A debutat în operă în rolul ORONTE în cadrul premierei naționale a operei ”Alcina” de G.F.Handel, producție realizată în parteneriat de Opera Națională București, Jerusalem Lyric Opera&Festival și Teatrul evreiesc de stat.

Ethan Schmeisser, dirijor și pianist, s-a nascut în Israel. A absolvit cu titlul de excelență studiile de dirijor în cadrul Academiei de Muzică „Rubin” din Tel-Aviv și a continuat studiile de masterat sub îndrumarea profesorului Mendi Rodan. De asemenea a urmat cursuri de dirijor în Cehoslovacia, dar și la Centrul de Muzică din Jerusalem, cu Juliet Nagi.
A fost invitat ca dirijor și pianist în cadrul festivalului Belcanto, care a avut loc la Dodricht, Olanda. Pentru aceasta participare, Ethan a primit o bursă de studiu din partea fundației de cultură America-Israel.

Hai și voi… să călătoriți în lumea de acum o sută de ani, redescoperind splendide cântece de odinioară.