În această seară, de la ora 19.30, FC Petrolul Ploiești o va întâlni pe Dinamo București în primul meci, pe „Ilie Oană”, în noua ediție de campionat a Superligii, partida fiind prefațată vineri, într-o conferință de presă, de către căpitanul Paul Papp și antrenorul Ricardo Sousa.
„Din prima zi în care ne-am reunit și am început antrenamentele am muncit, cu toții, din greu. Am dat, întotdeauna, 200%, mai ales pentru că știm că avem o nouă echipă, cu o nouă identitate. Pornim la un nou drum, iar proiectele solide au nevoie întotdeauna de timp pentru a fi implementate. Suntem pregătiți pentru primul joc, unul foarte important, în care vom întâlni o echipă puternică, pe care o respectăm, însă doar până la momentul primului fluier. Vom căuta să arătăm pe teren tot ceea ce am lucrat în această perioadă și vrem să ne păstrăm filozofia, aceea de a aborda la fel, cu maximă atenție și concentrare, fiecare partidă, indiferent de adversarul pe care îl întâlnim”, a mărturisit antrenorul portughez Ricardo Sousa, înaintea debutului oficial în fotbalul românesc.

„Cel mai important lucru este să creăm o echipă care să lupte pe teren. Nu contează sistemul pe care îl jucăm, ci trebuie să ne batem din primul până în ultimul minut, astfel, încât să le arătăm și fanilor că avem ambiție. Sunt fericit cu lotul pe care îl avem, iar de când am venit aici am lucrat în permanență cu conducerea, pentru că au fost multe decizii de luat. Toți jucătorii au venit cu aprobarea mea. Am învățat, deja, că aici este un club mare, cu suporteri mari. Și cred că, an de an, acest club a supraviețuit și din pasiunea uriașă a fanilor. Așa că îi aștept și duminică să fie lângă noi în cât mai mare și să le transmită din energia lor și jucătorilor. Pentru că doar dacă vom lupta împreună vom reuși să ne atingem obiectivele”, a mai spus Ricardo Sousa.
la rândul său, Paul Papp, primul „căpitan” al echipei în nou sezon, a declarat: „Suntem nerăbdători să începem campionatul. Știm că va fi o partidă dificilă, pentru că vom întâlni o echipă foarte bună, care a jucat în play-off în ediția trecută, dar suntem pregătiți să pornim cu dreptul în această stagiune”, a spus „veteranul” din defensive petrolistă. „Avem o echipă nouă, față de cea de anul trecut, și, cu sigranță, încă mai este nevoie de timp pentru a ne omogeniza. Dar, compensând prin atitudine și prin alte lucruri pe care le vom face pe teren, putem obține un rezultat bun în partida de dumincă. Am avut discuții cu jucatori veniti în această vară, știu și ei că este un derbi, la fel ca toate partidele în care întâlnim echipele din Capitală, dar suntem încrezători și sperăm să câștigăm”.

