FA RAI DIN CE AI! Si tu poti ajuta sinistratii din tarile devastate de cutremure. Campanie de intrajutorare initiata de Primaria Ploiesti

Primăria Municipiului Ploiești deschide un punct de colectare ajutoare pentru Turcia.

IMPORTANT: Începând de marți, 14 februarie 2023, pe o perioada de 4 săptămâni, se vor strânge ajutoare care să vină în întâmpinarea nevoilor celor afectați de recentele cutremure din sudul Turciei.

Ajutoarele vor fi colectate la Cantina Socială a municipalității, care are sediul în strada Mihai Bravu nr. 231.

Programul de funcționare a acestui punct de colectare ajutoare umanitare va fi de luni până vineri în intervalul orar 08.00-16.00.

Astfel, ploieștenii persoane fizice și reprezentanții comunității locale de afaceri, care doresc să fie solidari cu cei care au fost grav afectați de această calamitate, pot dona la punctul de colectare amintit următoarele bunuri necesare:

* Paltoane, geci, pelerine de ploaie, ghete, cizme, pulovere, pantaloni, mănuși, căciuli, fulare, eșarfe, ciorapi, șosete, lenjerie de corp

* Saltele (pentru cort), pilote, pături, saci de dormit, reșouri, radiatoare, lămpi pe gaz, butelii, termosuri, lanterne, baterii externe, generatoare

* Cutii cu alimente (produse alimentare neperisabile, conserve), mâncare pentru bebeluși, scutece, produse de igienă și curățenie, produse de igienă pentru femei.

Ajutoarele strânse în acest punct de colectare vor fi livrate în orașele afectate din Turcia, cu sprijinul Instituției Prefectului județul Prahova, Autorității pentru Managementul Dezastrelor Naturale, Asociației Oamenilor de Afaceri Turci în România și al Ambasadei Republicii Turcia la București.

De asemenea, se pot face și donații în bani pentru a ajuta persoanele afectate de cutremurele din Turcia. Donațiile se pot face în conturile Asociației Oamenilor de Afaceri Turci în România:

Garanti Bank: RO12UGBI0000122003395RON (RON)

Garanti Bank: RO05UGBI0000122003396 EUR (EUR)

Credit Europe Bank: RO57FNNB000901050794RO01 (RON)

*Din nefericire seria teriblă, incredibilă, chiar, de cutremure care au afectat Siria și Turcia, cele două seisme de peste7 grade pe Richter fiind urmate de peste 650 de replici dintre care mai mult de 10 peste 5 (ultima fiind înregistrată pe 8 februarie- la 18 km față de Nurhak/Provincia Kahramanmaraș, Turcia (13:11)- 5,4 pe Richter), iar unele chiar peste 6… a devastat totul. Ultimele statistici indică peste 21.700 de victime decedate.

Municipalitatea ploieșteană mulțumește comunității locale pentru sprijinul și înțelegerea manifestate față de suferința poporului turc, în aceste momente.

Foto: https://www.wall-street.ro/, Photo by Rami al SAYED / AFP, ziare.com