Exercitiu antitero pe traseul conductelor Conpet

Pe traseul conductelor CONPET de transport țiței 12” și 14” Cartojani – Ploiești, în zona supratraversării râului Prahova, s-a desfășurat astăzi, de la ora 11:00, un amplu exercițiu de intervenție antiteroristă.

Intervenția specializată a avut ca scop pregătirea forțelor specializatepentru combaterea unei grupări infracționale care urmărea detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat și a mobilizat efective importante de jandarmi, luptători antitero, pirotehniști, polițiști și pompieri, din partea instituțiilor județene care compun Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), respectiv Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești, Serviciul Român de Informații – Direcția Județeană de Informații Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.

Tema aplicației a fost „Intervenția specializată a forțelor din cadrul Sistemului Naţionalde Prevenire și Combatere a Terorismului pentru rezolvarea unui incident complex la un obiectiv din cadrul Sistemului Național de Transport al Țițeiului prin Conducte, aflat în competenţa Jandarmeriei Române pe linie de pază şi protecţie.”

Exercițiul tehnico-tactic demonstrativ de astăzi a inclus anihilarea membrilor unui grup infracțional care au atacat un obiectiv CONPET, în zona comunei Brazi, sat Stejaru, județul Prahova, și neutralizarea unui dispozitiv exploziv improvizat, amplasat în zonăde către unul dintre infractori.

Atacul infractorilor s-a produs la conductele de transport țiței intern 12”, 14” Cartojani – Ploiești care asigură livrarea unor însemnate cantități de țiței, colectat din bazinul Olteniei, către rafinăria PETROBRAZI.
Printr-o acțiune comună a echipelor de intervenție din cadrul Direcției Județene de Informații Prahova, Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești și Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, care a presupus folosirea de muniție de manevră și dispozitive explozive, s-a reușit neutralizarea grupului de infractori șia dispozitivul exploziv pe care aceștia au încercat să-l amplaseze pe traseul conductei de transport.

Intervenția specializată a fost ultima dintr-o serie de cinci exerciții de intervenție antiteroristă, , pe componenta „Securizarea Sistemului Național de Transport al Țițeiului prin Conducte”, în cadrul programului „Securitatea Energetică a României”

CONPET S.A. deţine infrastructură critică naţională, în baza Hotărârii de Guvern nr.1198/2012 privind desemnarea infrastructurilor critice naţionale. În acelaşi timp, Sistemul Naţional de Transport al Țițeiului administrat de CONPET S.A. este de importanţă strategică, conform Legii Petrolului nr. 238/2004. Societatea este definită, prin lege, ca fiind de importanță națională și strategică.

DESCRIEREA APLICAȚIEI

Un grup suspect format din șase persoane,aflat în zona supratraversării râului Prahova, localitatea Stejaru, Prahova,este observat de o patrulă de jandarmi din cadrul IJJ Prahova. Unul dintre ei încearcă să plaseze un obiect pe traseul conductei de transport țiței.

Patru persoane au o atitudine agresivă la adresa jandarmilor, iar aceștia încearcă să-i imobilizeze utilizând tehnici și procedee de autoapărare. Grupul de infractori amenință jandarmii cu arme albe și de foc.
Se solicită sprijin prin dispecerat, și la fața locului se deplasează efective din cadrul IJJ Prahova, Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Matei Basarab”, echipele de asalt și echipele de siguranță, echipa de lunetiști, toți pozitionându-se pe ambele maluri ale râului.

Gruparea de infractori execută foc asupra jandarmilor, iar în acel moment echipa de asalt, echipa de lunetiști și echipa de siguranță poziționată pe malul opus execută deplasarea simultană și imobilizează infractorii prin foc precis. Militarii din cadrul echipei de asalt observă rucsacul poziționat de infractori pe una dintre conductele de transport și realizează un perimetru de siguranță în zonă.

Efectivele specializate din cadrul Direcției Județene de Informații Prahova sunt solicitate pentru verificarea și neutralizarea obiectului suspect.Încărcătura explozivă a fost neutralizată, prin explozie controlată. Infractorul care a plasat dispozitivul explozivă, rănit în schimbul de focuri, a fost preluat de urgență de o ambulanță a Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.

Situatia a fost gestionată cu succes de către forțele din cadrul instituțiilor județene care compun Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT).