Miez de martie însorit, blând, așa cum așteptam demult la Ploiești! Și…, în armoniile zilelor celui mai gingaș anotimp, încep să ne zâmbească, în centru, bobocii minunatelor magnolii care, la drept vorbind, sunt (de ce să nu recunoaștem?!) pot fi condiserate un punct de atracție pentru ploieșteni și nu numai.


Ea, Primadona Primăverii, ea, ale care flori recompun an de an creațiile lui Vivaldi de jur-împrejurul „versului-inimă” al Ploieștilor,e gata-gata să ne (în) cânte din nou cu miracolul florilor, culorilor și miresmelor.
Iar noi i-am surprins zâmbetul în ceas de-amiazʼ. Și da, ne asumăm să botezăm Magnolia „Primadona” primăverilor ploieștene.




*Este un gen de plante care aparține familiei Magnoliaceae. Genul Magnolia este originar din Asia, America de Nord și America Centrală.
Nu lipsit de interes ar fi acestea: copacul de magnolie a fost botezat astfel în 1600 dupaănumele unui botanist francez –Pierre Magnol. Regăsim splendidul copac în diverse colțuri ale lumii, cu precădere în Asia de Sud, în estul Americii de Nord, în America Centrală, în Indiile de Vest.
Este un copac nobil, poate cel mai frumos copac cu flori cultivat din lume. Înflorește primăvara, iar florile sale mari, minunate sunt asociate la nivel simbolic cu trăsături precum noblețea, demnitatea, frumusețea, perseverența.
Cercetătorii spun că au fost descoperite fosile ale acestui copac datând de acum 20 de milioane de ani. Demn de reținut, de asemenea, magnolia are în jur de 210 specii. Acest copac atinge maturitatea după 10 ani.

