Etimologia Filarmonicii:
limba franceză philharmonique.
- limba greacă philein – a iubi, harmonia – armonie.
Important?! Interesant?! Nu prea?!
Orice ați crede dumneavoastră, stimați ploieșteni (indiferent de statut social, funcție, pregătire profesională…), FILARMONICA e, la PLOIEȘTI, o emblemă culturală. Ba chiar o filă din istoria culturală a orașului, județului, țării. Apropos: câți ploieșteni știu ce reprezintă numele ION BACIU?! Dar NICOLAE DEBBIE?! Și tot așa, ca un „apropos”, câți dintre dvs știu că la concertele FILARMONICII- fie că sunt simfonice, de jazz (mâna sus cine stie CE E „ĂLA”) sau folclorice, sălile sunt pline-„ochi”, câți dintre dvs știu ce impact are MUZICA în EDUCAȚIA COPIILOR?!?! (întreb pentru un prieten)
Aleg să scriu acum un articol nu pentru a mă da eu mare iubitor de muzică (deși chiar SUNT), ci pentru a aduce în prin plan (a mia oară, poate, ținând seama câte articole am scris pe tema FILARMONICII ploieștene, din respect și din asumarae rolului de jurnalist care musai să lumineze minți și să așeze CULTURA în inimile tuturor), ci pentru a arăta că aici, în cazul Filarmonicii (ca și în cazul Teatrului,de altfel), vorbim de ARTĂ (mâna sus cine știe ce e „AIA” și ce rol are pe lumea asta). Vorbim de ARTĂ, de PASIUNE, de SACRIFICIU, de MII DE ORE de STUDIU, de MUNCĂ, CONCERTE, de TURNEE, de BUCURIA și ASUMAREA de a DĂRUI FRUMOSUL și de „a face lumea să cânte”. Și… e vorba de EDUCAȚIE.
Prin urmare, FILARMONICA este și trebuie să rămână cu ale sale în inima comunității. Acolo îi e locul. Cu artiști, cu manager (unul excepțional, în cazul nostru), cu artiști invitați, cu spectatori, cu… tot. Nu o spun pentru o invitație (acolo intru ca la mine acasă în sensul nobil în care scriu despre Filarmonica ploieșteană de vreo 30 de ani!), o spun pentru că SIMT, pentru că MERITĂ, pentru că aici e o cetate a culturii (nu de dragul vorbelor mari, ci de dragul ADEVĂRULUI- un adevăr din care face parte actuala generație, clădită pe umerii îngerilor precum Ion Baciu, Niolae Debbie, Florin Ouatu (regretatul tată al marelui artist Cezar Ouatu), Adrian Ceapă și mulți, mulți alții).
Da. FILARMONICA este și trebuie să rămână cu ale sale în inima comunității. Spun asta apăsat. Tare. Să audă comunitatea, „de la vlădică la opincă”. Este aici cu noi și pentru noi, pentru copiii noștri și trebuie respectată (ca și TEATRUL, de altfel). Nu sărăcește nici județul, nici municipiul, nici țara din cauza lor. În niciun caz. Dimpotrivă. FILARMONICA și TEATRUL (da, cu MAJUSCULE) sunt ambasadori culturali ai Ploieștilor și-ai țării. Sunt pentru azi și pentru mâine.Și în niciun caz nu sunt cele două instituții… „cariile” unui Ploiești în care, ce-i drept, mulți acuză că e vorba de „zgomot” când se vorbește de evenimente culturale. Că… așa-i la noi. Și trebuie s-o spunem pe șleau.
Scriu pentru că trebuie. Pentru că știu foarte bine ce rol trebuie să aibă cultura în comunitate. Nu pentru un moft, nu pentru a avea unde să mergi seara să-ți etalezi sacoul sau poșeta „de fitze”. Scriu pentru că INIMA FILARMONICII trebuie să bată cu vigoare în inima comunității, a orașului și asta trebuie să înțelegem cu toții.
Scriu deși știu că e… să-i zicem… „criză”. Știu, au fost perioade cu multe probleme, și acestea nu s-au evaporat. Știu că se spune, cumva în acord cu realitatea, că „banul face legea”. Mda…. dar cu celeritate, cu înțelepciune, mai pe românește, trebuie avut în vedere nu FILARMONICA sau TEATRUL sunt „găurile negre”. Nu ele sunt „vinovații de servciu”. Nu de pe ele trebuie smulse straiele, nu ele trebuie „răstignite”. Ba… dimpotrivă. De ele depinde viitorul copiilor noștri, viitorul nostru, de ce nu?!
Acum vreo 30 de ani, scriam cu respirația tăiată de emoție despre mai maeștri ai baghetei pe scena Filarmonicii ploieștene- Enzo Ferraris, Orazio Baronello, Ovidiu Bălan, Paul Popescu, Ignacio Pilone și muuulți, mulți alți. Mi-aduc aminte cu stăteam într-un colț al sălii și simțeam publicul vibrând, simțeam aplauzele… era setea aceea de cultură de după ʼ89 care te hrănea, te impulsiona într-un fel unic, fiecare concert îl simțeam ca pe o sărbătoare râvnită, unică… Am cunoscut mulți artiști aici. Am făcut interviuri… zeci, sute. Am aplaudat până când simțeam așa frumos cum mă ustură palmele. Dar asta însemna și înseamnă bucurie, trăire, excelență.
V-am „plictisit” destul?! Ce să fac?! Asta mi-e profesia. Să spun ce simt, să aduc „chestia aia”, CULTURA, acolo unde îi e locul, pentru binele tuturor.
Și ca să nu mai lungesc vorba: Filarmonica ploieșteană (cu tot cu Orchestră Simfonică, Ploiești Jazz Trio, Cor, Orchestră Folclorică și Ansamblu Folcloric) merită RESPECT. Respetul nostru, al tuturor.