Pecef Tehnica a deschis un magazin unic in Ploiesti de electrocasnice premium

Compania Pecef Tehnica a deschis la Ploiești unicul magazin din România de electrocasnice premium în care sunt vândute în același loc brandurile germane Miele și Liebherr, care se regasesc în multe din magazinele de profil din țară, însă alături de alte branduri. Conceptul exclusiv pentru aceste două brand-uri urmează să fie extins și cu aparatură profesională, Pecef mai având în portofoliu de comercializare brandurile Casta, Piron, Brentareno, Unifiller, Prisma Food, Bendoni Inox etc.

Firma Pecef Tehnica s-a înființat în anul 1996, ca un centru mic de service, în present având două centre proprii de service, în București și Ploiești, alături de o rețea națională de 49 de service-uri de pe întreg curprinsul țării, cu prezență în toate județele.

Compania desfășoară în prezent activități de instalații pentru construcții și proiectare (pentru persoane juridice sau fizice), leasing de personal, logistică, protezare auditivă și vânzare de echipamente profesionale.

În anul 2020, Pecef a avut o cifră de afaceri netă 36.032.833 lei, venituri de 36.518.601 lei și un profit net de 847.134 lei, realizate cu un număr mediu de 458 de salariați.