1633 – 1635 (potrivit mai multor surse): Postelnicul Constantin Cantacuzino construiește Palatul de la Filipeștii de Târg.
Așadar, acum 390 de ani, se apropia de final construcția maiestuoasei reședințe despre care se povestește că ar fi ars la o nuntă domnească.
Era el, Palatul, în mijlocul primelor povești pe care mi le spunea mama,în primii ani ai copilăriei.am crescutcu el și de fiece dată mi-l imaginam atunci plin de zâne și baluri, plin de cavaleri, iar curtea aceea de pe povârnișul de peste drum de casa bunicilor, plină de trăsuri „cu totul și cu totul de aur”, cum spuneam la vremea când creșteam prin povești. Într-o zi, bunica m-a luat acolo, la gardul înalt (casa fiind chiar peste drum de Palat, iar bunicul… descendent din familia primului preot adus de Cantacuzini acolo, în sat) și mi-a povestit „de-a fir a păr” de ce Palatul nu mai e întreg, de ce nu-i pot vedea turlele și porțile, de ce nu sunt cai și domnițe prin preajmă, dar mi-a spus că acolo fiecare cărămidă știe o poveste și are amintiri și șoapte, că acolo, într-un fel, e „inima” satului… Și de-atunci parcă l-am iubit și mai mult. Pe el, pe Palatul Cantacuzin care mi-a fermecat copilăria.
Cunoscut drept Palatul vestitului Postelnic Constantin Cantacuzino din Filipeștii de Târg, reședința în prezent sub formă de ruină (situată parcă, înadins… in centrul satului) marchează, cumva, începuturile stilului brâncovenești în ansamblurile boierești ale Țării Românești. Trebuie știut, însă, că în zonă mai există numeroase urme ale reședințelor cantacuzine în Filipeștii de Pădure, Măgureni, Mărginenii de Jos –multe, din păcate, cu alura asta de ruine. Un caz fericit este, în schimb, conacul Pană Filipescu ridicat în aceeași perioadă, și care se află la numai câteva sute de metri distanță, construcția devenit de ceva ani muzeu.
Potrivit memoriei vremii, Postelnicul Constantin Cantacuzino își ridică la mijlocul secolului al 17-lea, o reședință luxoasă, ce va servi peste zeci de ani de exemplu pentru reședințele de la Măgureni, Potlogi și Mogoșoaia – ultimele două ridicate de Constantin Brâncoveanul. Descrierea ei apare în documentele istorice ale perioadei, ea fiind locul de primire al unor emisari străini (Paul de Alep, care lăuda în mod emoționant Palatul de la Filipești) dar și cronicari pământeni (cum ar fi Radu Greceanu). Tot izvoarele scrise menționează vasta bibliotecă a stolnicului Cantacuzino care a fost găzduită aici (s-ar povesti că această celebră bibliotecă i-a inspirat și i-a adus către carte pe mulți dintre localnici, ba chiar af fi mărturii că oamenii care lucrau la Curtea Cantacuzină uneori îndrăzneau și împrumutau cărți…)
Din păcate, în timpul cutremurelor din 1787 și 1789 palatul a fost parțial distrus și nefiind refăcut, în timp s-a degradat foarte tare. Din vechiul palat s-au mai păstrat doar unele ziduri din cărămidă, pe alocuri tencuite. Conform arhitecului Hoinarescu “Inclusiv cărămida este una specială, realizată dintr-un amestec de argilă, după un procedeu dificil, aceasta fiind lucrată manual. La acea dată existau băi pentru decantarea materialului, iar degresarea se realiza cu un nisip fin. S-a încercat realizarea de cărămizi după același procedeu și nu s-a reușit.”
*Nu sunt cunoscute cercetări arheologice întreprinse până în acest moment care să aducă la lumină o volumetrie a vechii reședințe. Ceea e ar fi însă de menționat, e că mulți dintre bătrânii de acum își amintesc cum…bunii lor le povesteau despre celebrele tuneluri ce legau reședința de Curtea domnească de la Târgoviște, dar și de alte reședințe aparținând Cantacuzinilor.
Un Palat. O… Poveste. O Istorie, în sine. O comoară pe plaiul Prahovei care merită iubire, respect, contemplare,… cercetare.
Foto: Prahova Business
