EXCLUSIV: Olandezul care tine la traditiile noastre si ne ureaza Pasti Fericit!

Impresionant, generos, mângâietor! NU, NU sunt acestea cuvinte mari la zi de sărbătoare, ci… doar ecoul bucuriei și al recunoștinței față de gestul făcut la miezul nopții, de Înviere, de un OM minunat, care ne face onoarea de a ne fi cititor fidel: OLANDEZUL Marc Molema. Un olandez, da, îndrăăgostit de România, d etradișiile și comorile culturii noastre, care nu o dată a venit și ne-a vizitat țara, care și-a pus la inimă Sibiul cu frumusețile și locurile sale doldora de cultură, satele și patrimoniul nostru unic în lume. Un om care ne iubește și ne respectă și întotdeauna ne dăruiește gânduri bune și inspirație…

 Ei bine, la mieul nopții, de Înviere (astă-noapte, pentru Sfintele Paști), a postat pe contul său de socializare o fotografie cu ouă încondeiate, în chip de „FOTOGRAFIE DE COPERTĂ” (cea pe care o vedeți!). În semn de respect și dragoste față de români, de România și tezaurul meșteșugurilor și tradițiilor noastre.

 Îi mulțumim din inimă și îl asigurăm că e aici, în sufletele noastre!

Hristos a Înviat, Marc!