„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Să vezi asta, să trăiești un roman modern în care dramaticul unei societăți cu un picior în răzbui naște o capodoperă literară într-o expunere scenică a unor elevi de a un liceu… teghnologic… MARE LUCRU! MARE!!!
Proiectul „Nu mă sperie Bacul!” chiar MERITĂ! Și aplauze și sentimente și apreciere și respect și… merită pus acolo, în „ghiozdanul” gândurilor pentru BAC și nu numai! Iar interpreții și cei care îi îndrumă TREBUIE scoși în lumina reflectoarelor. Acolo-i muncă, frate! Și implicare! Și talent! Și responsabilitate!
Am vizionat în seara asta, da pe bulevard, transpunerea scenică a romanului scris de Camil Petrescu și publicat în 1930. Autorul surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conștientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăiește tragismul unui război absurd, văzut ca iminență a morții.
Am văzut dramaticul printr-un spectacol complex, bine structurat și…admirabil interpretat. De un grup de elevi de la Liceul „Elie Radu” („Energeticul”, cum îl știu ploieștenii). Am văzut adolescenți de-a X-a, de-a XI-a jucând teatru. Nu jucându-se de-a teatrul. Am văzut elevi asumându-și roluri,dar și mesajul către colegii care vor da Bacalaureatul. Am văzut tineri frumoși, cu ochii sclipind de bucurie că pot face ceva de dragul educației, al cărții, al culturii. Îndrumați și susținuți de prof Sofia și Dan Crudu și de părinți, frați, surori, colegi, vecini.
*Distribuție: Myriam Popescu, David Nicolaescu, Andreea Dumitrescu, Alexandra Damian, Daniel Barbu.
Aplauze!
***Romanul este structurat în două părți, cu titluri semnificative, surprinzând două ipostaze existențiale: „Ultima noapte de dragoste”, care exprimă aspirația către sentimentul de iubire absolută și „întâia noapte de război”, care ilustrează imaginea războiului tragic și absurd, ca iminență a morții. Dacă prima parte este o ficțiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit și nici nu trăise o dramă din iubire până la scrierea romanului, partea a doua este o experiență trăită, scriitorul fiind ofițer al armatei române în timpul Primului Război Mondial. Romanul este scris la persoana I, personajul-narator identificându-se în partea a doua cu autorul. Modalitatea narativă se remarcă, așadar, prin prezența mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, până la substituirea lui de către personaj. Perspectiva temporală este discontinuă, bazată pe alternanța temporală a evenimentelor, pe dislocări sub formă de flash-back și feed-back. Perspectiva spațială reflectă un spațiu real, frontul, București, Odobești, Câmpulung, dar mai ales un spațiu imaginar închis, al frământărilor, chinurilor și zbuciumului din conștiința personajului.
