EXCLUSIV: Mii de credinciosi au primit Lumina Sfanta la Manastirea Ghighiu

Noaptea de Înviere: curtea Mănăstirii Ghighiu, la doi pași de Ploiești, a fost neîncăpătoare pentru… miilede credincioși veniți să primească Sfânta Lumină aici, în lăcașul ce numai peste câteav zile își va sărbători Hrameul, în ziua Izvorului Tămăduirii.

Au fost așadar, mulțimi de oameni, credincioși de toate vârstele din tot județul, ba chiar și din Buzău, București sau Ilfov… Și cu toții au cântat, într-un glas „Hristos a Înviat”, în îmbrățișarea unei atmosfere unice.

 „…Lângă Ploieşti, de unde te va duce o bună şosea, Schiţul Ghighiu, căruia i se zice si mănăstire, şi cu drept cuvânt. Frumoasa biserică e înconjurată de paşnice clădiri gospodăreşti, cu coperământul de sindrilă subţire, bine aşezată. In fund, unde curge limpede un „izvor al tămăduirii”, se inşiră pomi roditori şi via se mladie pe haragi.” (Nicolae Iorga)

Biserica mare cu hramul Izvorul Tămăduirii

După pisania care se află deasupra uşii de intrare în biserica mare, aflăm că în anul 1858, Prea Cuviosul Arhimandrit Eftimie a dărâmat biserica construită în anul 1817, pentru că era prea mică şi a început con-struirea bisericii mari, cu acelaşi hram, „Izvorul Tămăduirii,” construcţie continuată după moartea stareţului Eftimie, la anul 1864, de noul stareţ arhim. Antonie. Iată ce se spune în această pisanie: „….Acea biserică fiind mică, la anul 1858 Martie şi sub căimăcănia M.S. Alexandru Ghica Voevod, cu binecuvântarea P.S.Mitropolit Nifon şi după iniţiativa Prea Cuviosului Arhimandrit Eftimie, stareţ, s-a dărâmat şi s-a început cea de astăzi, dând concursul său până la terminarea şi învelitoarea ei, iar încetând din viaţă, s-a terminat de către succesorul său P.Cuv. S. Arhimandritul Antonie care a construit cu mai tot ce a avut cum şi alţii de Dumnezeu creştini, a căror pomenire va fi veşnică, şi s-a sfinţit această Biserică tot cu hramul ce l-a avut „Izvorul Tămăduirii” la 31 Martie 1866.” „Această inscripţie s-a pus de către P.Cuv. S. Arhimandritul Mitrofor Juvenalie în al 16-lea an al stăreţiei sale, 1892.”

Începută în anul 1858 de către Prea Cuviosul Arhimadrit Eftimie, stareţul de atunci al Sfintei Mănăstiri Ghighiu, biserica mare este terminată în vremea Prea Cuviosului Arhimandrit Antonie, succesorul acestuia. Biserica mare este construită din cărămidă, pe o temelie din piatră de râu, cărămidă şi var hidraulic. Această sfântă biserică are o arhitectură sobră şi impunătoare. Ocupă o suprafaţă de 416 m2 şi respectă planul trilobat. Este împărţită în pridvor închis, pronaos, naos şi altar. Are o lungime de 31 m, o lăţime de 11 m şi înălţimea pe axul turlei de 21 m. Grosimea pereţilor este de aproximativ 1 m. Pronaosul este aproape pătrat, naosul destul de spaţios este dreptunghiular, iar turla, de formă cilindrică în exterior ca şi în interior, se sprijină pe o bază octogonală, având 8 ferestre. La început biserica a fost împodobită cu trei turle, una centrală pe naos, în formă octogonală, luminată de ferestre după influenţa apuseană, iar celelalte două, mici, aşezate pe pronaos, care s-au dărâmat însă la cutremurul din anul 1940. Biserica mare a Sfintei Mănăstiri Ghighiu impresionează mai ales prin perfecţiunea realizării artistice aparţinând stilului neoclasic. Echilibrul proporţiilor, zvelteţea turlei, efectul liniilor, sobrietatea interiorului şi simplitatea decoraţiilor sunt câteva din caracteristicile ei. În interiorul bisericii din zid apar două abside laterale, corespunzând strănilor şi care îi dau o uşoară formă de cruce. Naosul este separat de pronaos doar printr-un arc proeminent. Biserica este luminată prin cinci ferestre de mărime mijlocie, dintre care trei sunt fixate în axul celor trei abside şi două în pronaos.

Catapeteasma, sculptată în lemn de tei şi poleită cu aur, după obiceiul vremii, datează din acelaşi timp cu biserica; uşile împărăteşti, strănile arhiereşti, amvonul şi iconostasul sunt lucrări făcute cu multă iscusinţă artistică având frumoase motive florale, frunze de stejar, inspirate din natură şi din ornamentica populară. Pictura catapetesmei aparţine în întregime marelui pictor Gheorghe Tattarescu şi este prin ea însăşi o podoabă. În 1864, Gheorghe Tattarescu (1818-1894), se angajase prin contracte, cu lucru, la trei biserici, printre care şi Mănăstirea Ghighiu, un frumos ansamblu de artă religioasă. Ajutat de elevii săi, se multumeşte să fie pictorul religios al epocii, îndeletnicire care îi asigură un câştig uşor şi sigur.