Se vede „de la (o) poștă”. Și nici nu greșim prea mult, pentru că… da, chiar se vede de departe, cu ochiul liber. Și… DOARE. Doare „al naibii”! Știm, o să zică mulți: „ce dacă?!”, „ce, asta e problema orașului”, „nu contează”… BA CONTEAZĂ. Și ne face de râs! Din păcate tocmai pe una dintre clădirie emblematice, istorice, lăsate nouă moștenire de nume de legendă ai arhitecturii- Toma T. Socolescu și Ernest Doneaud.
CULTURA cu… inițiala „c” mic (!!!) pe frontispiciul PALATULUI (c)ULTURII, chiar deasupra „Scării de Onoare”. Buuun: să presupunem că, la un moment dat, acea inișială, C (de la CULTURĂ-CULTURII) s-a deteriorat. Și logic, trebuie refăcută. Dar trebuie refăcută la standardul celorlalte litere, nu… „după ureche”, habarnistic. Pentru că „dă prost”, nu se face așa ceva! Dar, na, e vorba de clădirea aia veche… care ocupă centrul și… duce în „pântecul” ei destinele unor instituții aproape legendare- Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”, Muzeul de Științele Naturii, Centrul Județean pentru Cultură „Acad. Eugen Simion”…
Acum SERIOS: Chiar NU VEDE nimeni acel „c” mic și parcă și întors cu susul în jos- drept inițială în frontispiciul „PALATULUI cULTURII”????? sau NU interezează pe nimeni că ne facem de râs??!? A,scuzați, e vorba de chestia aia… „cULTURĂ”…


