Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?…
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine…
Ce versuri, ce potriveală…! Și-am zice mai departe noi… că vremea trece, vremea vine… vântul bate, ploaia cade, și statuia s-ofilește, vezi bine- se înverzește, oxidându-și timpul, seama, vara, primăvara, toamna, iarna… în stingeru-i rond cu flori, verdele-i „cură” fiori… ȘI E PĂCAT! Și… mai mare PĂCAT e că faptul trece ca și vremea, „tâgâdâm-pâș-pâș”, vorba unui obsedant refren la modă și, da, NIMENI nu bagă de seamă că celebra statuie din „miezul” bătrânului Bulevard ploieștean se DEGRADEAZĂ!
MUSAI DE ȘTIUT: Bustul lui I. L. Caragiale a fost inaugurat în 1930, la ceva ani după moartea scriitorului. Sculptura a fost realizată de sculptorul Oscar Han, un artist român cunoscut pentru lucrările sale dedicate figurilor istorice și culturale. Monumentul este realizat din bronz și îl înfățișează pe Caragiale în postura sa clasică, cu pălăria caracteristică și o expresie contemplativă.
