EXCLUSIV: Din tainele Palatului Culturii. Nu e al nostru si nici al vostru, ci al urmasilor urmasilor nostri, al lui Socolescu si Doneaud

Aflate din cartea DE COLECȚIE „Toma T. Socolescu Arhitect Român 1883-1960”, carte ce poartă semnătura Zinei și a lui Ionuț Macri:

„Proiectul pentru un PALAT AL JUSTIȚIEI în Ploiești este elaborat de către arhitectul francez Ernest Doneaud.

 Este posibil ca documentația să fi fost redactată în jurul anului 1912, iar lucrările să fi început în aceeași perioadă, fiind sistate chiar de către Doneaud în 1915.

 Potrivit altor surse, lucrarea datează din jurul anilor 1906-1907, iar tânărul Socolescu, încă student, îl asistă pe Doneaud la întocmirea docmentației și la deschiderea șantierului oprit curând după anul 1907.

 Oricare variantă ar fi luată în considerare, cert este că amplasamntul rămâne stabilit în zona vechiului obor, în zona centrală a orașului, iar lucrările sunt reluate după 1923, sub conducerea echipei de „arhitecți-diriginți” Enest Doneaud- Toma Socolescu.

 Clădirea va fi inaugurată mult mai târziu, în 1932, după ce Socolescu rămâne să supravegheze singur lucrările și să controleze „la fața locului aplicarea întocmai a planurilor de către domnii antreprenori de acord cu domnul architect Doneaud, care va întocmi și trimite treptat cu nevoile toate planurile și detaliile de execuție”,

 Conform actelor oficiale semnate în 1923, din suma cuvenită arhitecților, (160.000 de lei) un sfert îi revine lui Socolescu, iar restul arhitectului Doneaud”.

Potrivit sursei-tezaur:

  • Impetuoasa clădire are planșee și grinzi din beton armat sprijinite pe zidăria portantă de cărămidă, scări din beton armat, fndații de beton, șarpantă din lemn și din metal.
  • „O mențiune specială pentru sistemul inițial de aerare/ventilare, compus din multiple canale în zidărie (și în unii stâlpi) racordate în pod l aventilatoare mecanice”. Trebuie știut că la cutremurul din 1977, acești stâlpi cu gol centralau fost, practice, secționați, periclitând structura de susținere a cupolei nervurate din Sala coloanelor („Sala pașilor pierduți”), fiind consolidați ulterior prin umplere cu beton armat.

Așadar, o clădire-monument, o emblemă a arhitecturii de înaltă ținută, cu semnături celebre, clădirea fiind inaugurată în prezența Regelui Carol al II-lea.

 Bun… Și prezentul ce face?! Îi trântește sus, undeva, la intrarea prinipală două steme, ca două ștampile, de parcă ar trebui inoculat în conștiința  (CE E AIA?!?!) colectivă faptul că minunatul palat e… al autorităților județene în vecii vecilor, deși, în fapt, e un bun național, un bun de PATRIMONIU, o comoară a artei arhitecturale care întrece vremurile și… vremelnicele orânduiri sau administrații (căci, vorba unui citat celebru, „nu e a noastră, nu e a voastră, ci a urmașilor urmașilor… noștri în veacul vecilor”) Și nu numai asta- tot prezentul- ăsta, chinuit de ambiții, de simțul acut al proprietății, dar și al formelor fără fond, lasă minunata clădire pradă mâzglelilor și vandalismului și nu mai sare nimeni să zică „Vai, e clădirea noastră, e monumentul nostru, îl apărăm, facem, dregem, îl restaurăm, îl îngrijim”…

foto: „Toma T. Socolescu Arhitect Român 1883-1960”, wikipedia