Paradă moto, muzica potrivită și….. OAMENI FAIN! Cum să nu? Și… cum să nu-ți placă?! Mai ales dacă ai „ureche muzicală” și… auzi și descoperi povești incredinile dar adevărate!
Așa se face că am avut noroc! Un noroc uriaș, să ascult doi domni vorbind la un pas de mine. „Auzi, atâția motocicliști pasionați aici, cu zecile, dar niciunul dintre ei habar n-are că eu am, aici, cea mai lungă viață pe două roți și am parcurs cei mai mulți kilometri. Aș avea ce să le povestesc”, spune unul dintre domnii cu cămașa albă din apropiere, cu vocea bunicului ce se bucură că nepoții îi urmează tradiția.
A fost momentul irezistibil când m-am întors la 180 de grade, am salutat și am intrat în vorbă. Cu setea jurnalistului dornic să afle o poveste uimitoare. Și… așa a fost. L-am provocat pe domnul și… am aflat că a mers pe motocicletă aproape 50 de ani, până acum vreo 5 ani, având o pasiune specială pentru legendarele MZ-uri cu care a străbătut țara în lung și-n lat, dar și pentru istoria motocicletelor în general.
„Am iubit să merg pe mocicletă. Oriunde, oricât. Și știți ceva?- la drum întins mă plictiseam. Când începeau curbele, serpentinele pe Valea Prahovei, pe Timiș (în coborâre de la Predeal către Brașov), pe Valea Oltului, pe drum către Sibiu… acolo era plăcerea caa mare. Acolo îți testai abilitățile și acolo era plăcerea peisajului și a testării a ce poi face tu și… de ce e în stare motocicleta”… Poveste interlocutorul nostru de parcă ar mânca cel mai delicios desert din lume, cu o poftă de invidiat, cu bucurie și un car de amintiri. „Știți primele, pe vremuri, la noi, au fost simsonetele”. (N.R. Simson a fost o companie germană care producea arme de foc, automobile, biciclete și motociclete, precum și mopede. După Război, Numele Simson a fost reintrodus ca marcă pentru mopedele produse la fabrica din Republica Democrată Germană (RDG). Mopedele Simson au fost apoi produse în Suhl (Germania) până în 2002. Istoric
1854–1933
În 1854, frații Löb și Moses Simson au cumpărat o treime dintr-o fabrică de ciocane de oțel din Suhl (Germania). A început producția de oțel carbon, iar firma Simson & Co. a fost fondată în 1856. Fabrica a produs arme și țevi de pușcă în anii următori.
În 1871, prima locomotivă cu aburi și-a intrat în serviciu, iar întreprinderea a stabilit producția de biciclete în 1896, urmată de începerea producției de automobile în 1907. Mașina de curse Simson Supra este faimoasă.
În Primul Război Mondial, Simson a produs puști Mauser Gewehr 98 pentru armata germană. Simson a construit mașini între 1914 și 1915 și între 1919 și 1934. Modelele sale din 1914 aveau motoare cu patru cilindri și erau modelul A de 1,5 litri și 22 CP și modelul C de 2,6 litri și 28 CP. În Primul Război Mondial, Simson a oprit producția de mașini în 1915.
În 1919, Simson a reluat producția de mașini cu o nouă gamă de motoare cu patru cilindri: modelul Bo de 1,6 litri și 22 CP, modelul Co de 40 CP și modelul D de 3,5 litri și 45 CP. Vitezele maxime erau de 80 km/h pentru modelul Co și de 90 km/h pentru modelul D. În 1923, Simson a înlocuit modelul D cu modelul F de 3,6 litri și 65 CP, care a fost primul model de serie al lui Simson care a atins 100 km/h.
Mai târziu, URSS a predat controlul fabricii Republicii Democrate Germane (DDR), iar în 1952 a fost redenumită Volkseigener Betrieb Fahrzeug- und Gerätewerk Simson Suhl. Producția de arme sportive, cărucioare și biciclete a fost reluată treptat, dar accentul principal a fost din nou pus pe fabricarea de motociclete.
Între 1949 și 1962, fabrica Suhl a produs peste 209.000 de motociclete în patru timpi. Acestea au fost denumite 425, denumire derivată din faptul că aveau un motor în patru timpi cu o cilindree de 250 cmc. Modelul 425 are supape în cap în formă de V, are o transmisie cu patru trepte, transmisie finală pe arbore și are un cadru duplex. Și-a câștigat o reputație excelentă în țările din Blocul Estic. Motocicletele au fost marcate AWO (o abreviere a Awtowelo) din 1949 până în 1955, când numele Simson a fost reînviat. Unele aveau montate atașe Stoye, putând fi montată și o remorcă pentru bagaje Stoye Campi.
Modelul original 425 avea suspensie spate cu piston, un raport de compresie de 6,7:1, producea 12 CP și avea o viteză maximă de 100 km/h (62 mph). Avea roți de 19 in (480 mm) cu frâne cu tambur la jumătate din lățime. Primele 1.000 de mașini au fost construite din iulie 1949 până în decembrie 1950, iar toate au fost exportate în URSS. Modelul a fost lansat pe piața internă a RDA în 1951. Modelul cu cadru cu piston a fost denumit AWO 425 din 1949 până în 1955 și Simson 425 T din 1955 până în 1960. „T” înseamnă „Touring”, pentru a-l distinge de modelul Simson 425 S (Sport) introdus în 1955. Modelul cu piston a fost fabricat din 1949 până în 1960 și au fost construite în total 124.000 de exemplare.
„Apoi, a fost motocicletele Carpați, mobrele- astea erau mai nervoase, dar au făcut epocă”… amintiri, placere, adrenalină, pasiune. Domnul povestește cu lux de amănunte despre caracteristicile tehnice ale diverselor tipuri de motociclete, de parcă vorbeșt ede propria familie. Admirabil.
Aurică Năstase. Morociclist cu… istorie am zice. Cu ceva înnăscut, trăit, asumat. A lucrat o viață la „1 Mai” și oricând povestește cu poftă, cu dor, cu… povețe despre dragile lui… motociclete.
O poveste de om. Mulțumim!
P.S.: De-asta-i faină Republica de sub Castani- cunoști oameni minunați, adevărate lecții de viață…


