Hai să vă spun, totuși: azi pe la amiază am sărbătorit Ziua Culturii Naționale la Muzeul Județean de Științele Naturii. Intim. Foaaaaarte intim. O bunică, un nepoțel curios, angajații muzeului și Directorul Alfred Roth. Ah, era să uit: și pleiada de exponate unicat, un tezaur cât o bibliotecă doldora de enciclopedii și chiar mai mult și aerul cald, liniștit al unui loc unde știința, curiozitățile, informațiile așteaptă să dea binețe tuturor vârstelor, într-un spațiu generos, primitor, inspirat.
Da, ați citit bine. Vreme de mai bine de o oră, asta a fost atmosfera (tristă, aș zice „șocantă” dar mulți mă vor înjura) pe care am trăit-o (într-un muzeu unicat unde fiecare exponat e… o lecție!) și doamnele muzeograf au recunpscut că, deși s-a anunțat din timp că azi, de Ziua Culturii Naționale, vizitarea muzeului este gratuită, deși noi, mass-media (ăia pe care ne mai interesează CULTURA și EDUCAȚIA!) am scris, mai toată ziua a fost… pustiu. A fost practic, nu doar o „minune”, un EXEMPLU care merită dat acea bunicuță venită să-i arate nepoțelului (ce părea să nu aibă mai mult de 5-6 anișori dar foarte curios!) comorile acestui prestigios muzeu. În rest… liniște. O apăsătoare și dăunătoare liniște. Care, culmea, nu e… „mută”, nu e tăcută. Ba dimpotrivă. Vobește despre dezinteres, indolență, lipsă de educație, chiar, și… da, totul raportat și la învățământ și la familii și la… aderența nefericită a intelegenței artificiale etc.
Le-am spus-o și muzeografilor și dlui director: „sincer, poate exagerat de optimist, mă așteptam să mă lovesc la propiu de clase întregi de elevi, de părinți sau bunici cu copiii, cu nepoțeii…MĂCAR AZI”. Dar nu. Să fie acele „nu mai interesează”, „nu ne arde”, „altele sunt azi prioritățile”, „e grea viața”?! Dar la fast-food sau la geamul unʼ se vinde shaorma sau la gablonțuri de ce e plin?!?!?!
15 ianuarie 2026. O zi. Nu, nu „ca oricare alta”. O sărbătoare pe care dincolo de articolele din presă, dincolo de afișe sau oarece depuneri de flori, sau elevi scoși în fața clasei să recite trei versuri din Eminescu sau Coșbuc, citite, și acelea, pe telefon, cum am văzut că e moda pe la festivități școlare, nimic. Și o atmosferă care pe mine, ca jurnalist, cetățean,… mă doare. Fizic mă doare. Și nu, nu e bine. Și nu e vina oamenilor din muzee, din instituții diverse care nu știu cum să facă să organizeze evenimente care să inspire, să atragă, chiar și când sunt probleme generate de… austertitate. E ceva care MUSAI să ne dea de gândit.
Ce premoniție! Acum îmi dau seama: nu întmplător pusesem în titlul articolului în care anunțam ziua de vizită GRATUITĂ pentru azi, 15 ianuaie, întrebarea „Interesează pe careva?”
