Eveniment ANTIDROG organizat pentru instruirea profesorilor prahoveni! Avem de-a face cu un fenomen in randul copiilor romani si adolescentilor

Marți, 26 martie 2024, la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean Prahova, s-a desfășurat o întâlnire-dezbatere cu responsabilii desemnați de unitățile școlare cu implementarea activităților de prevenire a consumului de droguri și a altor substanțe cu efect psihoactiv.

Activitatea se înscrie în calendarul Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri/altor substanțe cu efect psihoactiv, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, urmând ca la nivelul fiecărei instituții școlare să se deruleze în perioada următoare sesiuni de comunicări cu elevii pe aceste teme.

Întâlnirea a fost coordonată de inspectorul școlar general, prof Ilona Rizea, de inspectorul școlar general adjunct,  prof Lorelli Urlețeanu si de inspectorul pentru activități extrașcolare și educație permanentă, prof Cristina Petre și s-a bucurat de prezența managerului Spitalului Județean de Urgență Ploiesti, dr Bogdan Nica, a subcomisarului de poliție Bîrsan Claudia Ileana- șef Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere,  Antidrog Ploiești,  a directorului Crucii Roșii Prahova- Gabriela Rădulescu și Cristinei Șinca, reprezentant D.G.A.S.P.C. Prahova. Intervențiile dumnealor au fost benefice prin informațiile de specialitate oferite,  asigurând totodată pe toți dascălii prezenți, de implicarea nemijlocită a instituțiilor pe care le reprezintă în lupta cu acest fenomen.

… Da da, bine spus FENOMEN în conjutura dată, având în vedere că la ora actuală tot mai mulți puști, chiar la vârste de 10-11-12 ani încep să consume droguri, iar problematica este una complexă.

„Este un trend mondial şi european şi România se încadrează pe acest trend. Fenomenul a explodat în România. Avem statistica datând din anul 2022 – cel puţin un milion de persoane care au consumat cel puţin o dată în viaţă droguri, dar cu siguranţă în noul raport oficial cifra va sări undeva de un milion şi jumătate. Nu toate sunt dependenţe, vorbim aici de persoane care probabil doar au debutat, dar cu siguranţă că sunt câteva zeci de mii, sute de mii dependente. Fiecare ţară îşi pregăteşte şi fiecare ţară luptă cu acest fenomen care, în opinia mea, este cel mai complet fenomen social şi îşi perfectează sistemul pe cei trei piloni. Vorbim de prevenire, care este o activitate extrem de complexă, ceea ce facem noi acum; despre combatere, care înseamnă probarea activităţii reţelelor internaţionale de traficanţi, care transportă droguri de la locul de producţie până la consumatorul final, şi vorbim despre un lucru extrem de important, despre tratament, tratarea dependenţei de droguri”, preciza, nu demult, Cătălin Ţone, expert antidrog, la conferinţa „Dependenţa de droguri”. 

În anul 2023, la nivel național, au fost realizate:

600 de acțiuni operative desfășurate, în cadrul cărora au fost efectuate aproximativ 2.000 de percheziții;

37 de grupuri infracționale organizate, destructurate, cu 223 de persoane;

7.326 fapte de natură penală înregistrate, fiind desfășurate activități în 22.260 ordonanțe de delegare emise de procurorii DIICOT;

772 de rechizitorii emise, ce vizează 2.183 de infracţiuni, cu 1.388 de inculpaţi, dintre care 588 au fost reţinuţi/arestaţi;

570 kg droguri, peste 3,2 tone de precursori, aproximativ 650 kg de masă verde din categoria drogurilor și peste 1.5 milioane de comprimate scoase din piață, ca urmare a acțiunilor operative desfășurate de polițiști împreună cu procurorii DIICOT.