Elevi la Penitenciarul Ploiesti. La o lectie cu impact major pentru viata lor!

Miercuri, 16 aprilie, un grup de elevi ai Liceului Tehnologic „Toma Socolescu”- Ploiești au fost prezenți la Penitenciarului Ploiești într-o vizită menită să le ofere o imagine reală asupra consecințelor comportamentului infracțional și o perspectivă practică asupra oportunităților de încadrare viitoare, sprijinindu-i astfel să-și aleagă cât mai informat cariera.

Așadar seria acțiunilor de acest gen continuă și asa chiar e de apreciat.

„Alegerile de azi îți pot decide ziua de mâine”

Organizatorii evenimentului spun că  aceasta a fost ideea centrală a activității educative desfășurate în colaborare cu specialiștii din cadrul penitenciarului, având ca scop principal prevenirea comportamentului deviant în rândul tinerilor și conștientizarea consecințelor deciziilor greșite.

Elevii, însoțiți de cadrele didactice, au pășit dincolo de zidurile instituției pentru a înțelege ce înseamnă cu adevărat lipsa libertății. De la postul de control până la sectorul de detenție și vizite, fiecare spațiu vizitat a reprezentat o lecție dură, dar necesară, despre realitatea din spatele gratiilor.

Activitatea a inclus și discuții interactive, în care elevii au analizat cauzele delincvenței juvenile și au explorat soluții sănătoase pentru gestionarea situațiilor dificile, fără a recurge la violență sau comportamente antisociale.

Pe lângă dimensiunea educativă, elevii au descoperit și latura profesională a sistemului penitenciar. Li s-a prezentat rolul polițistului de penitenciare și posibilitatea unei cariere în domeniul Apărării, Ordinii Publice și Suguranței Naționale .

Prin astfel de inițiative, punem bazele unei societăți mai conștiente și mai pregătite să prevină, nu doar să corecteze.