Consiliul Județean Prahova anunță deschiderea circulației rutiere pe Centura orașului Mizil, una dintre cele mai importante investiții de infrastructură din zona de est a județului.
Noua variantă ocolitoare, cu o lungime de aproximativ 7,4 km, va contribui semnificativ la decongestionarea traficului din oraș și la creșterea siguranței rutiere pentru locuitori.
Proiectul, finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny” și fonduri ale Consiliului Județean Prahova, a inclus realizarea a patru sensuri giratorii, două poduri și panouri fonoabsorbante în zonele locuite, pentru reducerea disconfortului fonic.
„Este o investiție așteptată de ani buni de locuitorii din Mizil și o dovadă că prin muncă și implicare reușim să oferim comunităților soluții reale pentru o infrastructură modernă”, a declarat Virgiliu-Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.
„Mulțumim tuturor celor implicați – constructorilor, proiectanților, autorităților locale și echipei CJ Prahova – pentru finalizarea cu succes a acestui proiect”, transmite conducerea CJ Prahova.

