Duminică, 17 martie, pe Hipodromul Ploieşti, prima reuniune hipică din 2024. Sponsor este Feruccio Tower

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, 17 martie, prima reuniune hipică din acest an, aşa că iubitorii turfului sunt aşteptaţi, începând cu ora 9:50, la evenimentul pe care Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti şi a Primăriei Municipiului Ploieşti, îl organizează cu sprijinul sponsorului Feruccio Tower, business detinut de omul de afaceri Ninel Aurelian Alexandru, care a fost invitatul lui Daniel Lazar in cadrul emisiunii Reusita TV.

Evenimentul principal al zilei va fi, ca de fiecare dată la debutul sezonului, „Premiul de Deschidere – Gheorghe Tănase”, cursă programată să înceapă la ora 10:40 şi dedicată memoriei unuia dintre marii antrenori şi driveri de pe Hipodromul Ploieşti, câştigător a nu mai puţin de 7 Derby-uri de Trap ale României.

Reuniunea va debuta la ora 9:50 cu Premiul Feruccio Wine, va continua cu Premiul Feruccio Construct (ora 10:15), după care vom asista, de la 10:40, la „Premiul de Deschidere – Gheorghe Tănase”, care are la start şapte dintre cei mai valoroşi cai de pe Hipodromul Ploieşti. Primul eveniment hipic al anului se va închide cu Premiul Feruccio Tower, programat să înceapă la ora 11:15.

Totodată, pentru cei mai mici dintre spectatori va fi amenajat un „fun corner” unde aceştia se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Prețul unui bilet la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.