Tânăr implicat într-un scanal în centrul municipiului Ploiești depistat de jandarmi cu substanțe cu „posibil” effect psihoactiv!
Duminică după-amiază, în jurul orei 17:45, un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab”, aflat în misiune de asigurare a ordinii publice în zona centrală a municipiului Ploiești, a intervenit pentru a aplana un conflict verbal izbucnit între doi bărbați, în apropiere de Parcul „Toma Socolescu” (parcul din fața Halelor Centrale).
În timpul intervenției, jandarmii au observat că unul dintre bărbați (22 de ani) manifesta un comportament suspect și se afla într-o stare de agitație. În urma controlului corporal efectuat, asupra acestuia a fost găsit un plic ce conținea o substanță vegetală de culoare verde-olive, posibil cu efect psihoactiv.
Cei doi bărbați au fost conduși la sediul secției de poliție pentru întocmirea actelor de sesizare, conform prevederilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Actele de sesizare și pliculețul descoperit de jandarmi au fost predate autorităților competente pentru continuarea cercetărilor.

