Dr. Mihai Alin Scarlat si-a lansat, la CCI Prahova, lucrarea MEDICINA LONGEVITATII

Joi, 23 mai 2024, Camera de Comert si Industrie Prahova a organizat, la Sala Europa de la sediul sau,  lansarea lucrarii MEDICINA LONGEVITATII, avandu-i ca autori pe Dr. Mihai – Alin Scarlat si Psih. Monica Tohăneanu.
 
Evenimentul s-a bucurat de prezenta in sala a peste 70 de persoane, la care s-au adaugat cca. 5 000 persoane care au urmarit live, in streaming, din intreaga lume, aceasta asteptata lansare de carte.
 
Amfitrion al evenimentului a fost Presedintele Camerei de Comert si Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu care a adresat celor prezenti un cuvant de bun venit. Totodata, Prof. Dr. Niculae Iordache, chirurg de renume, membru al Academiei de Stiinte Medicale din Romania, a prezentat o recenzie a lucrarii, care a fost urmata de prezentarea realizata de catre autor, Dr. Mihai – Alin Scarlat.


Doctor in Stiinte Medicale, cu o expertiza profesionala de exceptie de peste patru decenii, cu o activitate asiduă de cercetare în domeniul fitoterapiei, autor a numeroase și foarte apreciate lucrări pe teme medicale, dar si fondator si Director General al Spitalului As Medica, Dr. Mihai – Alin Scarlat este o personalitate medicală a cărei autoritate este apreciată și recunoscută atât în țară, cât și în străînătate, un reper al medicinei integrative.
 
Lucrarea lansata își propune să aducă în atenția cititorilor un complex de abordări și conduite preventive si proactive, cu privire la comportamente ale stilului de viață, menite să amâne și să încetinească procesul de îmbătrânire.