Linia ferată de mare viteză Ploieşti – Siret (Vicşani) si Autostrada Ploieşti – Braşov (109,3 kilometri) vor fi trecute pe lista proiectelor strategice de investiţii care urmează a fi pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.
Realizarea liniei ferate de mare viteză, pe un singur fir, paralel cu firele de cale ferată existente, în lungime de aproximativ 505 kilometri (Ploieşti – Siret circa 430 kilometri şi Paşcani – Iaşi circa 75 kilometri), va conduce la atragerea unui număr însemnat de călători de la transporturile aeriene şi rutiere către transportul feroviar, la atragerea turiştilor, a tinerilor cu înaltă calificare dornici de a lucra în centrele universitare/de cercetare/industriale care există/se vor dezvolta pe traseu, dar şi a investitorilor străini, prin crearea unor sectoare industriale specializate.
Construcţia şi operarea liniei feroviare se va face de către operatorul privat pe o perioadă de 20 de ani, din care 4 ani proiectare şi construcţie, perioadă în care investitorul privat va obţine venituri atât din taxa de utilizare a căii ferate şi din operarea propriu zisă, cât şi din subvenţii acordate de stat.