Două dintre jucătoarele echipei de handbal a clubului CSM Ploieşti, Elena Şerban şi Cătălina Preda, au fost convocate pentru a participa cu echipa naţională a României la cea de-a XXVIII-a ediţie a Universiadei de vară, ce va avea loc la Gwangju, în Coreea de Sud. Portarul Elena Şerban, al cărei împrumut de la CSM Bucureşti va fi prelungit şi pentru sezonul următor, şi Cătălina Preda, care poate evolua atât ca inter, cât şi ca extremă dreaptă, au fost selecţionate de Nicoleta Alexandrescu şi Carmen Amariei, cuplul de pe banca tehnică a echipei naţionale universitare.
Jucătoarele se vor prezenta marţi, 23 iunie, la Râmnicu Vâlcea, unde va avea loc un cantonament de pregătire a turneului, după care vor pleca în Coreea de Sud, pentru competiţia ce se va derula în perioada 3-14 iulie.

News
- Comunicat de presă: Finalizarea proiectului „Digitalizare și transformare digitală la nivelul SAJ Prahova”
- Dacă e vineri, e… DISTRACȚIEEE! Doi artiști de talie internațională fac senzație la Ploiești!
- Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Ploiești, gazda Etapei Naționale a Olimpiadei de Pedagogie-Psihologie
- O nouă ședință convocată de conducerea CJ Prahova pe tema rețelei de gaze naturale pe Valea Slănicului
- O groapă parcă dospește pe colțul străzii Praga (PE TROTUAR)
- Iuliana Demetrescu, invitat special la întâlnirea arbitrilor prahoveni, organizată la UPG Ploiești
- Spații de joacă din Ploiești vandalizate! Reacția SGU
- Conferință studențească la UPG Ploiești: „Educația între școală și societate”, ediția a XII-a
- UPG Ploiești, din nou în topurile internaționale: rezultate solide în domeniile economice în clasamentul SCImago 2026
- Când canalizarea se înfundă, nu e doar o problemă… e stres
- Centrala pe lemne CANDLE – căldura care ține… fără să te țină lângă foc
- VESTEA MOMENTULUI: CSM BBA CSŞ Petrolul Ploieşti este campioană naţională „U15”!

