Reprezentanții Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” dorescsă mulțumească pe această cale, sculptorului Nikolaus-Otto Kruch, pentru generoasa donație oferită prestigiosului muzeu din inima Ploieștilor. Lucrările sunt o moștenire de la tatăl său, sculptorul Nicolae Otto Kruch (1932, Sânlean – 1995, Ploiești). Vorbim de BACOVIA – mască bronz cu soclu de bronz, PESCAR – basorelief bronz și LIVIU REBREANU – Portret, basorelief bronz.
Trebuie știut că Nicolae Otto Kruch Este autorul a numeroase opere de artă monumentală și reliefuri comemorative:
– efigia lui Nichita Stănescu de pe casa memorială;
– Eufrosin Poteca, bust din piatră de calcar amplasat în satul Nucșoara (1971);
– Grigore Ion, bust din piatră aflat în localitatea satul Dumbrăvești, județul Prahova (1971);
– Mihai Viteazul în piatră de calcar la Școala generală nr. 21 din Ploiești;
– Constantin Dobrogeanu-Gherea, bust din marmură de Rușchița amplasat în fața „Halelor Centrale” din Ploiești (1981);
– Ion Negulici, bust din piatră de calcar, Ploiești;
– Flacăra – Pasăre, în piatră de Tioc, Cimitirul eroilor din Sinaia;
– Monumentul eroilor neamului din localitatea Cornu.

