Doi elevi ploiesteni, in echipa României la CM de Dezbateri din Singapore

România a fost reprezentată anul acesta la Campionatul Mondial de Dezbateri pentru Elevi din Singapore de o echipă formată din 2 elevi din București și 2 din Ploiești. Însoțiți de antrenorul lor, ei vor concura cu cele mai puternice echipe de dezbateri din lume pentru titlul de Campioni Mondiali la Dezbateri. Organizat anual, WSDC- World School Debating Championship, campionatul mondial dedicat elevilor a avut loc anul acesta în Singapore, între 27 iulie și 6 august, unde au luat startul echipe reprezentând 53 de țări.

Selecția și pregătirea

Cu o tradiție de 27 de ani, Campionatul Mondial de Dezbateri pentru Elevi este o miză foarte importantă pentru mișcarea de dezbateri din orice țară, fiecare având dreptul să trimită o singură echipă formată din 4 sau 5 elevi. Selecția pentru echipa națională a României se face cu un an înainte de campionat pentru ca timpul de pregătire să fie cât mai mare. Anul acesta, echipa de alumni și arbitri ARDOR i-a selectat pe: Letiția Roman, Mădălina Ionescu, Alice Chempf, Miruna Mihăilă și Ciprian Leon Chirilă. Letiția Roman are 18 ani și este elevă la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București. Dorința ei de a-și îmbunătăți abilitățile a făcut-o un debater valoros încă din clasa a IX-a când și-a început cariera în dezbateri academice competitive. Colegul ei, Ciprian Leon Chirilă, este elev în clasa a XI-a la același colegiu bucureștean de top, iar Alice Chempf este elevă a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din capitală. Mădălina Ionescu și Miruna Mihăilă sunt membre ale cluburilor de dezbateri din Ploiești, din cadrul Colegiilor Naționale „Ion Luca Caragiale”, respectiv „Mihai Viteazul”, parte a Asociației Române de Gândire și Oratorie – membru în rețeaua ARDOR. Ei au constituit Team Romania for WSDC, formulă în care au participat la numeroase competiții de pregătire.

Parte a procesului de pregătire și coaching, echipa națională de dezbateri a participat la 5 competiții naționale și internaționale, precum: Cluj Open, Eurasian Schools Debating Championship în Istanbul, Bratislava Schools Debating Competition, Sofia Open – competiție dedicată în principal studenților la care au reușit să ajungă chiar în finală. Dincolo de competițiile menite să sudeze echipa formată din elevi care nu au mai jucat împreună până acum, pregătirea a însemnat întâlniri săptămânale, traininguri și cercetare, adică peste 2 500 de ore de muncă.

Ce au dezbatut la Singapore?

Campionatul Mondial de la Singapore s-a desfășurat în 8 runde de calificare urmate de optimi, sferturi, semifinale și finale. Temele anunțate de corpul de arbitri de anul acesta au fost dezbătute în formatul WS (world schools). În rundele de calificare s-a dezbatut despre interzicerea contractelor fără ore garantate de muncă, despre reprezentarea inculpaților în procese criminale exclusiv de avocați publici, despre oportunitatea organizării elevilor în clase pe criterii de competență în învățământul primar și secundar, despre spargerea enclavelor etnice în orașe cu populație formată în principal din imigranți, iar moțiunea anunțată pentru confruntarea din finală a fost: Acest Parlament crede că guvernele ar trebui să asigure venitul universal de bază (Universal Basic Income).

Susținători

„Participarea echipei naționale la Singapore nu ar fi posibilă fără sprijinul prietenilor, al comunității și al sponsorilor. Doar costurile de transport, cazare și taxă de participare depășesc 10.000 euro, sumă pe care echipa și părinții este imposibil să o acopere”, spune Emanuel Beteringhe, președinte ARDOR, care a mai adăugat: „Facem anual eforturi pentru a le asigura tinerilor un vis, acela de a reprezenta România la un campionat de așa anvergură”. Anul acesta, alături de Primăria Ploiești, suportul financiar a venit și din partea companiei Deloitte România și a casei de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații.

Comunitatea de debate și prietenii lor s-au alăturat și ei eforturilor de strângere de fonduri, 16 înotători amatori au participat la ediția din acest an Swimathon și au reușit să strângă peste 11 000 lei din donațiile cunoscuților.

Despre campionat

World School Debating Championship (WSDC) este cel mai important campionat de dezbateri dedicat elevilor din lume, dar și cea mai veche competiție în care se întâlnesc echipe din fiecare țară. Cunoscut printre debateri ca WSDC, campionatul se ține în fiecare an într-o locație diferită, prima ediție a avut loc în Australia în 1988. Din 2004, România este reprezentată de elevi selectați de Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică – ARDOR. Printre performanțele obținute de echipa României se remarcă: locul I în 2005, locul 4 în 2006, locul 3 în 2013, obținute la categoria EFL – english as a foreign language.

Despre ARDOR

Asociația Română de Dezbateri Oratorie și Retorică (ARDOR) promovează dezbaterile ca instrument educațional, de dezvoltare a abilităților de gândire critică, argumentare și exprimare în public din 1994, anul în care a fost fondată. ARDOR funcționează ca o rețea de 100 de cluburi de dezbateri, coordonate de cele 7 asociații regionale membre: ARDOR Banat, ARDOR Muntenia, ARDOR Transilvania, Asociația de Educație Socială, Disputa, Clubul de Dezbateri Academice Iași și Asociația Română de Gândire și Oratorie.