Joi, la Primărie, a avut loc o întâlnire de lucru cu echipa care elaborează noul PUG, arhitecți-șefi și reprezentanți ai Consiliul Județean Prahova și ai localităților din zona periurbană (Bărcănești, Ariceștii Rahtivani, Blejoi, Bucov, Păulești, Berceni).
„Scopul vizat al întâlnirii a fost să armonizăm propunerile din Planul Urbanistic General preliminar al Ploieștiului cu planurile și proiectele de investiții ale localităților din jur, astfel încât dezvoltarea să fie coerentă, nu fragmentată”, precizează edilii.
Ce s-a discutat
• direcțiile de dezvoltare ale zonei Ploiești – periurban
• soluții pentru fluidizarea traficului la ieșirile din oraș
• noi legături rutiere și sensuri giratorii
• propuneri pentru viitoare investiții în zonele extravilane ale Ploieștiului
„Avem un termen scurt pentru actualizarea PUG și este esențial să lucrăm împreună cu localitățile din jur. Ne uităm la planurile existente și corelăm investițiile, astfel încât dezvoltarea să fie coerentă pentru întreaga zonă”, a declarant, în acest context, Roxana Pandele, arhitect-șef al Ploieștiului
„Este o etapă importantă înainte de consultarea publică, în care ne dorim să adunăm cât mai multe puncte de vedere din partea cetățenilor”, spun, la rândullor,reprezentanții municipalității.

