Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADR) a semnat astazi contractul pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600. Lucrarea va fi executata de Maristar Com SRL, companie care dezvolta complexul MRS Residence din Ploiesti, valoarea contractului cu CNADR fiind de 66.847.689,39 lei fără TVA, finanţarea provenind din fonduri europene nerambursabile.
Durata contractului este de 24 de luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie.
În cadrul contractului de reabilitare a părţii rutiere vor fi realizate o serie de lucrări: înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi trotuare, înlocuirea sistemului rutier, înlocuirea parapetului pietonal şi directional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, lucrări de reparaţii cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces şi la pile, lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât şi pe viaductele de access etc.
Pe perioada sezonului estival se vor executa doar lucrări la infrastructură, fără a se institui restricţii de circulaţie.
Tot azisS-a semnat contractul pentru proiectarea autostrazii Ploiesti-Brasov; cine este constructorul

